Știri de ultima orăActualitateLiderii PSD au intrat în silenzio stampa după întâlnirea de aseară

Liderii PSD au intrat în silenzio stampa după întâlnirea de aseară

Tăcere a fost cuvântul de ordine pentru fruntaşii social-democraţi, marţi seara. Cu doar câteva ore înaintea întâlnirilor cu liderii din teritoriu privind soarta moţiunii de cenzură, şefii PSD s-au reunit într-un restaurant din centrul Capitalei. După câteva, ore, în miez de noapte, când au ieşit din clădire, liderii PSD au recurs la silenzio stampa în legătură cu planurile partidului.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat doar că a avut o întrevedere cu şeful statului: "Am avut o întâlnire cu preşedintele Băsescu…E o întâlnire pe care o am ca lider de partid din România cu preşedintele României, deci nu este o negociere ascunsă".
Ponderaţi în declaraţii au fost şi alţi lideri ai partidului. Dan Nica a spus: "Totdeauna momentele le alegem în funcţie de oportunităţi". Ilie Sârbu a precizat, la rândul lui: "Am fost la un pahar, am stat cu colegii".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS