Știri de ultima orăActualitateCNSAS a cerut date despre membrii Sfântului Sinod la serviciile secrete

CNSAS a cerut date despre membrii Sfântului Sinod la serviciile secrete

CNSAS a trimis adrese către SRI, SIE şi MApN pentru a solicita date, în cazul în care se află între dosarele de siguranţă naţională pe care le mai deţin, despre cei 47 de membri ai Sfântului Sinod – episcopi, arhiepiscopi şi mitropoliţi – pe lângă cele pe care le deţine Colegiul.
Colegiul CNSAS a trimis adresele către instituţiile care mai deţin dosare de siguranţă naţională din arhivele Securităţii pentru a afla dacă vreunul dintre membrii Sfântului Sinod are dosar care să nu fi fost predat Colegiului în momentul desecretizării dosarelor Bisericii.
Membrii Colegiului doresc să ştie dacă în arhivele Securităţii se află dosare pe numele actualilor episcopi şi mitropoliţi sau episcopi-vicari, fie de colaboratori, fie de urmăriţi. Surse din cadrul instituţiei spun că la CNSAS se află dosare sau doar fragmente de dosare pe numele unora dintre actualii membri ai Sinodului, însă între acestea nu se află nume necunoscute opiniei publice dintre cei care au mărturisit public că au semnat angajamente sau că au dat note informative poliţiei politice a regimului comunist. Ar fi vorba despre mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, despre arhiepiscopii de Alba, Andrei Andreicuţ, ca şi cel de Tomis, Teodosie, precum şi de episcopul de Râmnic, Gherasim.
Scrisoarea adresată SRI, SIE şi MApN nu se referă şi la membrii Adunării Naţionale Bisericeşti – organism în care sunt desemnaţi şi laici – care vor alege prin vot unul dintre candidaţii desemnaţi de Sfântul Sinod pentru a deveni patriarh, informează NewsIn.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS