Doi deţinuţi din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, un tâlhar şi un criminal, au rupt aseară cu o ganteră gardul din jurul curţii în care au fost scoşi la plimbare şi s-au urcat pe clădirea veche a închisorii. Cei doi deţinuţi protestează faţă de condiţiile de deţinere din penitenciarul ieşean. Unul dintre agenţii de serviciu a fost nevoit să facă uz de armă.
"Deţinuţii, Hiliţeanu Viorel, condamnat la 17 ani pentru tâlhărie şi Matei Ciprian, condamnat la 20 de ani pentru omor, au dislocat plasa de la gardul împrejmuitor al curţii, escaladând apoi clădirea Pavilionului Vechi de deţinere al Penitenciarului. Deţinutii susţin că protestează astfel faţă de condiţiile de deţinere de la regimul de maximă siguranţă. Agentul aflat în foişorul de pază de lângă curtea de plimbare a tras foc de avertisment în plan vertical", a declarat purtătorul de cuvânt, Manuela Pătraşcu. Cei doi deţinuţi spun că nu vor coborî până nu va sta de vorbă cu ei un reprezentant al Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor, aşa cum li s-a promis.
Ce doi deţinuţi nu sunt la prima abatere. Lunea trecută ei au protestat în acelaşi mod, când au stat cocoţaţi pe clădire timp de 17 ore. Manuela Pătraşcu a mai spus că în momentul în care au urcat pe clădire cei doi erau drogaţi şi că din acest motiv nu se negociază cu ei să coboare.
În urmă cu o săptămână directorul şi psihologul închisorii le-au promis că problemele lor vor fi analizate.

