27.5 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportSCM a pierdut și punctele, și pe Apipie

SCM a pierdut și punctele, și pe Apipie

apipie

Handbalistele de la SCM Craiova au suferit sâmbătă al treilea eșec din acest sezon al Ligii Naționale. Elevele Simonei Gogârlă au fost învinse  pe teren propriu, cu scorul de 33-27 (20-15), de către Corona Brașov, într-un joc din cadrul etapei a patra.
Pentru SCM au evoluat: Petrescu, Zivkovic (portari), Ianași (3 goluri), Horobeț (2), Șelaru, Georgescu (2), Zivkovic (9), Apipie (1), Landre, Băbeanu (6), Florica (1), Iovănescu (3). În prima repriză, Ana Maria Apipie (foto, la minge) a suferit o accidentare la genunchi și conform primelor informații oferite de antrenoarea Simona Gogârlă jucătoarea va lipsi trei-patru săptămâni. „Ni s-a spus că în jur de trei-patru săptămâni, Apipie nu va putea face nimic și este o pierdere foarte mare, pentru că nu avem jucătoare la linia de 9 metri. Am mai rămas cu un centru și interul stâng și drept și mai e Georgescu pe inter stâng. O singură jucătoare ar putea dubla la centru. Este vorba despre Alexandra Ciucă, care este foarte tânără. În rest, nu mai avem nimic pentru a putea face o schimbare și asta afectează foarte mult și antrenamentul“.
Despre meci, Gogârlă a menționat că omogenitatea a constituit un atuu al echipei oaspete și că la fel ca meciurile anterioare elevele sale au făcut greșeli care le-au costat: „A fost un meci greu, având în vedere că Brașovul are o echipă destul de omogenă. Au trei-patru ani de când joacă împreună. Singura achiziție a lor a fost Ciuciulete, în rest toată linia de 9 metri și extremele au câțiva ani împreună. A fost un meci foarte greu pentru noi. Fetele s-a văzut că și-au dat sufletul pentru victorie, dar momentele mai puțin inspirate, câteva pase greșite, ne-au costat. A trebuit să alergăm după ele și aruncările nu au fost așa cum ar fi trebuit“.
La Corona Brașov, formație pregătită de tehnicianul craiovean Bogdan Burcea, au evoluat: Dedu, Hosu – Ciuciulete (3), Dincă (3), Bondar,  Chiper, Cartaș (3), Marcu, Neagu (1), Țăcălie, Briscan (1), Berbece (3), Pricopi (7) și Zamfir (11). Bogdan Burcea a spus că în acest început de campionat contează mai mult ca echipa sa să câștige punctele puse în joc și nu neapărat diferența de scor cu care se impune: „Mă bucur, aveam mare nevoie de puncte. Până așezăm echipa așa cum ne dorim putem obține victorii la un gol, important este să adunăm puncte“. SCM Craiova rămâne cu o victorie, iar etapa viitoare va juca în deplasare cu HCM Roman. Cealaltă formație olteană din Liga Națională feminină, HCM Vâlcea, va juca astăzi (ora 20.00), în deplasare, cu CSM Ploieşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS