30 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportCazul Dina, în pronunţare

Cazul Dina, în pronunţare

Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul LPF a analizat, marţi, din nou cazul Mihai Dina (foto). Atacantul Universităţii Craiova, care a efectuat pregătirea de iarnă de la Băile Govora, a fost exclus din lot de antrenorul Nicolo Napoli după contre mai vechi, decizie luată de tehnicianul italian cu câteva ore înainte de deplasarea Ştiinţei în turneul din Antalya. Despre Dina, un oficial al Craiovei spunea că are mare caracter. „Când alţii fugeau din cantonament, lui Dina îi dădeau lacrimile în birou că ar putea pleca. «Dinel» e caracter“, a postat pe Facebook vicepreşedintele Ştiinţei, Vlad Roşca.
Jucătorul nu a acceptat să meargă sub formă de împrumut la altă echipă, alegând
să-şi ia soarta în propriile mâini. „Dinel“ a depus memoriu la LPF pentru a deveni liber de contract, dar şi pentru a-şi primi salariile restante. După trei înfăţişări, CSL a hotărât să lase decizia în pronunţare, o sentinţă urmând să se dea în aceste zile. Indiferent cine va avea câştig de cauză, cazul s-ar putea prelungi, dacă una dintre părţi va face recurs.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII