23.4 C
Craiova
duminică, 2 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportSchumacher s-a despartit regeste de Formula 1

Schumacher s-a despartit regeste de Formula 1

Presa din intreaga lume continua sa scrie despre cel mai titrat pilot din „Marele Circ“, sportiv care s-a retras din activitate la sfârsitul acestui sezon.


Chiar daca editia 2006 a Campionatului Mondial de Formula 1 s-a incheiat, presa din intreaga lume continua sa acorde spatii largi fostului pilot Michael Schumacher, care s-a retras din activitate la sfârsitul acestui sezon, o data cu disputarea Marelui Premiu al Braziliei.


Cotidianul german Bild a scris ca Michael Schumacher s-a despartit „regeste“ de Formula 1, prin evolutia sa din Marele Premiu al Braziliei reusind sa-i puna in umbra pe câstigatorul cursei, brazilianul Felipe Massa, si pe campionul mondial, spaniolul Fernando Alonso.


La rândul sau, cotidianul de sport din Italia Gazzetta dello Sport a scris ca Schumacher a intrat in legenda. „Alonso este campion mondial, iar «Schumi» o legenda, care s-a despartit regeste de Formula 1. Schumacher a intrat in rândul miturilor alaturi de Senna si Fangio“, a notat sursa citata.


Britanicii recunosc valoarea pilotului german


Presa din Marea Britanie, care l-a criticat de multe ori pe german, recunoaste ca Schumacher a iesit din Formula 1 ca un erou. „Alonso si-a pastrat titlul mondial, facând fata unui Schumacher stralucitor. Germanul a fost deseori criticat, dar s-a despartit, in Brazilia, la fel cum a si intrat in Forumula 1, in 1991: ca erou“, a scris The Independent.


Cotidianul The Times considera ca retragerea lui Michael Schumacher marcheaza „sfârsitul unei ere“. „Schumacher a terminat Marele Premiu al Braziliei nu ca invingator si nici cu al optulea titlu de campion mondial câstigat, dar facând cursa vietii sale“, a notat The Times.


Publicatia The Sun a scris ca, in Brazilia, Michael Schumacher a aratat de ce a fost atâtia ani un star al Formulei 1. „A opta minune nu s-a produs, Schumacher fiind nevoit sa se multumeasca numai cu sapte titluri mondiale. Dar prin felul cum a concurat in Brazilia, a aratat tuturor de ce a fost atâtia ani un star al Formulei 1“, a precizat ziarul britanic.


„Schumi cum laudae“


Cotidianul elvetian Blick considera ca „ziua de 22 octombrie 2006 va ramâne pentru totdeauna o zi trista pentru fanii Formulei 1“, din cauza retragerii lui Michael Schumacher.


„Schumi cum laudae“, a titrat cotidianul Berner Zeitung, amintind doar câteva dintre cifrele carierei impresionante a pilotului german. „7 titluri mondiale, 91 de victorii, 154 de clasari pe podium, o avere de 700 de milioane de euro, o sotie, 2 copii, 0 afaceri, acestea sunt numai câteva dintre recordurile pilotului german“, a notat publicatia elvetiana.


Cotidianul francez Le Figaro considera ca Alonso este urmasul demn al lui Schumacher in Formula 1. „Alonso s-a incununat pentru a doua oara campion mondial, iar Schumacher a iesit la pensie. Spaniolul este noul campion al circuitului de F1. Michael Schumacher paraseste Formula 1 in punctul culminant al artei sale. Fernando Alonso este un urmas mai mult decât demn al germanului“, a mentionat Le Figaro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS