Împlinirea

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

La 48 de ani, Ileana Balaci a cunoscut deplina fericire. Dumnezeu i-a oferit doi copii frumoşi, pe care să-i facă fericiţi şi care, la rândul lor, să-i împlinească viaţa.

Joi, în jurul prânzului, Ileana Balaci îşi cronometra agitată fiecare minut. Trebuia să ajungă la sediul DGASPC Dolj. De acolo, avea să ia decizia de încredinţare. Cu ea la piept şi cu soţul în dreapta, alerga să facă ultimele cumpărături. După, urma să pornească amândoi în trombă spre Breasta. Iar de acolo, de la grădiniţă, soţii aveau să-şi ia copiii acasă. Definitiv. Erau de acum aproape ai lor, legal. Întregeau familia, le aduceau, în sfârşit, fericirea de mult visată. Îi împlineau, aşa cum şi-au dorit să fie împliniţi de la începutul căsniciei lor.

Şansa nu le-a surâs

Ileana şi Jose Maria Alzua Blanco s-au cunoscut în urmă cu şase ani. Aveau amândoi 41 de ani. După o activitate strălucită de handbalistă în Craiova şi străinătate, Ileana Balaci antrena la vremea aceea o echipă din Spania. Viitorul soţ era medic la un cabinet de medicina muncii, acolo unde şi-a găsit al doilea job şi craioveanca. Dragostea i-a unit în nici un an: în 2004, august, Ileana şi Jose s-au căsătorit. Şi, aşa cum era firesc, şi-au dorit de la bun început o familie fericită şi neapărat numeroasă.
Vârsta destul de târzie le-a jucat însă feste. Ileana a rămas însărcinată la 42 de ani. Dar, din păcate, sarcina nu a putut fi dusă la bun sfârşit. „Era dureros să ştii că, femeie fiind, nu poţi zămisli o fiinţă pe care s-o iubeşti toată viaţa. Încă mai speram într-o minune“, îşi aminteşte Ileana, oprită, în sfârşit, după infernala cursă, cu ochii umezi de fericire.
„Aşa că am apelat la ştiinţa medicilor“. Cu sprijinul moral neobosit al soţului său, Ileana a încercat să dea viaţă unui prunc prin tehnicile moderne ale medicinei - inseminarea artificială, in vitro. Era decisă să nu renunţe sub nici o formă la visul lor. Şi totuşi, şansa nu le-a surâs nici de data aceasta.

Adopţia, o idee cu tradiţie

Singurul care le mai rămânea era planul de rezervă: adopţia. Ideea înmugurise în mintea lor de mult. Era, de fapt, o tradiţie din familie. Tatăl lui Jose, tot medic şi iubitor de copii, înfiase cu ani în urmă şapte micuţi din India, pentru a le oferi o viaţă mai frumoasă. Alt lucru care nu putea fi neglijat era acela că toate noile rude al handbalistei craiovence aveau numeroşi copii, să nu mai vorbim de nepoţi. Soţii Alzua-Balaci nu au stat deci nici o clipă pe gânduri. Convinşi că Dumnezeu, dacă va vrea, le va dărui la un moment dat un copil - carne din carnea lor - Ileana şi Jose au hotărât să adopte. Nu unul, ci doi copii.
„Am vrut de la bun început să fie români. În Spania, nu prea există copii abandonaţi, aşa încât poţi sta pe o listă de aşteptare chiar şase, şapte ani. Nu voiam să ne punem atâta vreme răbdarea la încercare...“, zâmbeşte femeia.
Anul trecut, în martie, Ileana Balaci a făcut primul demers pe lângă Direcţia pentru Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Dolj: a depus cererea pentru adopţie. Întâi, a optat pentru copii de vârstă mică. Dar după câteva săptămâni, văzând că nu înainta deloc pe lista de aşteptare, şi-a schimbat alegerea: a vrut doi fraţi mai mari. În fond, nu conta vârsta. Ci şansa de a le oferi unor copii neajutoraţi o viaţă mai fericită.

Doi şi cu doi fac patru

După aproximativ zece luni, mai exact pe 2 februarie, dimineaţa, poştaşul a adus o scrisoare la domiciliul soţilor din Craiova. „Era într-o luni. Jose trebuia să se întoarcă a doua zi în Spania, îşi rezervase biletul de avion din vreme. În plic, o fotografie: un băieţel, de cinci ani, şi o fetiţă, de şapte. Am rămas fără glas. Sunt copiii noştri, ne-am zis amândoi deodată. Şi, am făcut tot ce a fost posibil să îi vedem în aceeaşi zi“, povesteşte Ileana.
Probabil că nici unul dintre ei - părinţi sau copii - nu va uita vreodată emoţiile primei întâlniri. Zâmbete timide, priviri furişe şi, deodată, îmbrăţişări furtunoase, săruturi, hohote de râs. Şi primul „mama“.
Din acel moment, Ileana nu a mai părăsit Craiova. Şi nu a trecut nici o zi în care să nu-şi vadă copiii, mergând în vizită la asistentele maternale care îi aveau în grijă. Joi, la aproape un an de când a depus cererea pentru adopţie, Ileana Balaci a primit decizia de încredinţare a copiilor. S-a dus într-un suflet să-i ia de la Breasta. Şi i-a dus singură, pentru prima dată neînsoţită de specialiştii DGASPC, acasă. Aproape definitiv.
„Aceasta este perioada de potrivire practică, una dintre etapele adopţiei“, ne povestea joi Ileana, când a trecut în fugă prin redacţie, nerăbdătoare să se întoarcă acasă, la cei mici.
„Durează 90 de zile. La sfârşitul lor, în vară, numele noastre vor fi trecute pe certificatele lor de naştere. Vor fi ai noştri. Copiii noştri!“ A zâmbit, poate pentru prima dată în ultimii ani, relaxată şi mulţumită. „Acum mă scuzaţi... mă aşteaptă acasă... copiii!“.