Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Societate

Construcţia caselor, blocată în subvenţii

Societate - Andreea HORCONE
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Nici măcar un craiovean nu a solicitat sprijinul de 30% pentru construirea locuinţei

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Deşi pot obţine sprijin financiar de la stat de 30% din cheltuielile pentru construirea unei locuinţe, craiovenii nu se înghesuie să facă demersurile necesare în acest sens. Motivul: chiar dacă legislaţia s-a modificat anual din 2006 şi până în prezent, condiţiile impuse sunt greu de îndeplinit.

Persoanele de până în 35 de ani, interesate de construirea unei locuinţe, pot beneficia, potrivit legislaţiei în vigoare, de subvenţii de la bugetul de stat de 30% din valoarea casei, în limita a 15.000 de euro, prin „Programul naţional de sprijinire a construirii de locuinţe proprietate personală“, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (MDRL). De aceşti bani beneficiază o singură dată persoanele fizice care au contractat credite ipotecare pentru construirea unei locuinţe, dacă întrunesc, în mod cumulativ, următoarele condiţii: este prima casă pe care o ridică prin credit ipotecar, deţin un drept real asupra terenului pe care se face construcţia, iar construcţia locuinţei se realizează prin antreprenori specializaţi. În plus, titularul contractului, respectiv membrii familiei acestuia - soţ/soţie şi/sau copii aflaţi în întreţinerea acestuia - nu au deţinut şi nu deţin o casă în proprietate şi nu au primit sprijin de la bugetul de stat sub formă de subvenţii pentru altă locuinţă. „Până în prezent, zece persoane s-au interesat de condiţiile de obţinere a acestei subvenţii. Nici măcar una dintre acestea nu a continuat demersul pentru a intra în posesia banilor“, a declarat Carmen Licu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova, care a precizat că, potrivit legislaţiei, banii se acordă la finalizarea şi predarea locuinţelor către beneficiari, pentru plata ratelor la creditul ipotecar contractat.

Bani există

Cererile de subvenţie trebuie adresate de către solicitanţi consiliilor locale din raza administrativ-teritorială în care sunt amplasate terenurile pentru construirea de locuinţe. Pentru determinarea cuantumului de subvenţie, consiliile locale au în vedere valoarea locuinţei, stabilită prin însumarea cheltuielilor prezentate în devizul general al construcţiei. Banii vin însă de la bugetul de stat, prin MDRL. „Pentru anul acesta am avut un buget de zece milioane de lei (2,36 milioane de euro), pe care l-am epuizat, motiv pentru care acum trei săptămâni am suplimentat suma cu cinci milioane de lei (1,19 milioane de euro). Dacă o să avem mai multe cereri, o să suplimentăm şi aceşti bani fie de la alte programe ale ministerului, fie de la Ministerul de Finanţe“, a explicat Ioan Andreica, secretar de stat în cadrul MDRL, citat de dailybusiness.ro.

Nici programul de atribuire de teren nu poate fi aplicat


„Sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală“ nu este singurul program blocat pe hârtie. Potrivit Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, tinerii până în 35 de ani pot primi (în folosinţă gratuită), la cerere, o suprafaţă de teren, din cele aflate în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, pentru ridicarea unei case proprietate personală. Condiţia este să nu fi avut sau să nu aibă în proprietate o locuinţă sau un teren destinat construirii unei locuinţe proprietate personală nici în localitatea în care solicită atribuirea şi nici în alte localităţi. Până în prezent, nici un tânăr nu a beneficiat însă de acest sprijin. „Din 2003 şi până acum au fost depuse 358 de cereri de sprijin în acest sens. Din păcate, având în vedere că se află în derulare acţiunea de retrocedare a imobilelor către foştii proprietari conform Legii 10/2001 şi Legii 247/2005, Primăria Craiova nu deţine rezerve de teren cu această destinaţie pentru a pune în aplicare prevederile Legii 15/2003“, a spus Carmen Licu.


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 2 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 13°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei: