21.8 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAsigurările de sănătate atrag proteste

Asigurările de sănătate atrag proteste


Pentru că în fiecare lună li se reţine o sumă considerabilă din salariu pentru asigurări de sănătate, iar atunci când trebuie să beneficieze de banii daţi sunt nevoiţi să-şi cumpere cele necesare, sindicaliştii doljeni ameninţă cu proteste.

Lipsa medicamentelor din spital şi faptul că achiziţionarea celor compensate şi gratuite înseamnă o adevărată aventură pentru craioveni sunt situaţii din ce în ce mai deranjante pentru plătitorii de asigurări de sănătate. Indignarea acestora rezultă din faptul că lunar atât ei, cât şi angajatorul lor achită o sumă pentru asigurări de sănătate. Potrivit legislaţiei în vigoare, persoana angajată are obligaţia de a plăti o contribuţie lunară stabilită sub forma unei cote de 6,5% aplicată asupra veniturilor salariale sau asimilate salariilor, veniturilor impozabile realizate de persoane şi nu numai. Persoanele juridice la care-şi desfăşoară activitatea asiguratul au obligaţia, la rândul lor, să calculeze şi să vireze la Fondul Naţional Unic de asigurări sociale de sănătate o contribuţie de 6% (până la 1 ianuarie 2007 a fost de 7%) din fondul de salarii.
Pentru un angajat cu un salariu brut de 440 de lei pe lună, contribuţia la sănătate va fi de 55 de lei (28,6 lei angajatul şi 26,4 lei angajatorul), iar la unul de 880 de lei, dublu – 110 lei. „Conform legislaţiei în vigoare, asigurarea pentru servicii medicale este obligatorie. Ca atare, fiecare cetăţean, indiferent că este sau nu bolnav, trebuie să contribuie financiar la constituirea unui fond de asigurări, urmând ca ulterior să aibă dreptul de a beneficia de serviciile medicale necesare“, a declarat ieri Marilena Didu, preşedinta filialei judeţene a Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR) Dolj, la o conferinţă de presă.

Drepturi numai pe hârtie

Potrivit acesteia, de cele mai multe ori, rămânem însă cu obligativitatea pusă în practică şi cu dreptul de a beneficia de serviciile medicale doar pe hârtie. De aici decurg o serie de nemulţumiri. „Dacă suntem obligaţi să plătim asigurări de sănătate, de ce atunci când suntem bolnavi şi ne internăm în spital ne vedem nevoiţi să ne cumpărăm medicamente, seringi şi spirt?“, şi-a manifestat Marilena Didu nemulţumirea.
De fapt, aceeaşi nelămurire o au mulţi craioveni. „E normal să plătim asigurări de sănătate, plătim însă mult şi nu se vede că plătim, asta e problema. Ar fi normal să primim şi medicamente la timp, nu să ne programăm bolile pentru început de lună“, a explicat Sorin S., un craiovean nemulţumit de faptul că plăteşte asigurări fără să beneficieze de medicamente compensate şi gratuite în orice zi din lună. „Plătim şi la salariu, plătim şi când suntem bolnavi, pentru că în spital nu prea sunt medicamente, iar la farmacii se epuizează mereu plafonul“, a afirmat Marga D., o craioveancă nemulţumită, la rândul său, de faptul că trebuie să-şi cumpere medicamente când are nevoie.

Asiguraţi mulţi, contribuabili puţini

Sindicaliştii spun că această situaţie este explicabilă prin faptul că organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate se bazează pe principiul solidarităţii, conform căruia plăteşte unul şi beneficiază mai mulţi. „În Dolj există peste 690.000 de persoane înscrise ca beneficiind de asigurări de sănătate, din care aproximativ 196.000 de contribuabili (cam 28%). Restul sunt copii şi alte persoane aflate în întreţinerea contribuabililor“, a explicat Marilena Didu.

Cont personal de asigurări de sănătate

Dată fiind situaţia, CSDR Dolj propune modificarea legislaţiei urgent, astfel încât contribuţia asiguraţilor să fie pusă într-un cont personal, destinat numai sănătăţii, din care fiecare asigurat să-şi plătească serviciile medicale cu ajutorul unui card personal. În plus, CSRD Dolj propune ca Ministerul Sănătăţii să asigure fondurile necesare drepturilor salariale şi condiţiilor de muncă din sistemul sanitar. „Din informaţiile pe care le avem, 80% din fondurile de sănătate se dau la salarii şi doar 20% pentru utilităţi şi servicii medicale“, a spus Pal Dob, lider sindical la Drumuri Judeţene. CSDR Dolj mai propune şi creşterea tarifului pe fiecare caz rezolvat. „Vom propune întrunirea Comisiei de Dialog Social la nivelul judeţului. Suntem hotărâţi ca în perioada următoare să organizăm pichetarea prefecturii, urmată de mitinguri şi marşuri de protest“, a declarat Marilena Didu. Potrivit acesteia, nu e exclus ca şi angajatorii să se alăture protestatarilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU