27.5 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocal818 oltence au renuntat la avort

818 oltence au renuntat la avort

„Sa traiti bine!“, zise si asa fu. De când se pogori binecuvântarea prezidentiala pe crestetul poporului român, multe aspecte se schimbara in viata oamenilor. Ii luara puhoaiele, ii infometa aviara. Si totusi, perspectiva fu alta: crescu speranta de viata. Femeile nascura mai mult, avortara mai putin. Iar la nivel national, doljenii fura campioni!


Ramona I. are 23 de ani, este de la tara si traieste bine. A votat cu Basescu, desigur. La nici doua luni de la alegeri, femeia a ramas insarcinata.


„Am vrut, il planificasem: cum imi gasesc un loc de munca, ziceam, cum fac un copil. Când m-am dus la vot, numai la asta m-am rugat: sa-mi gasesc si eu un loc de munca, sa am din ce trai. M-am angajat chiar la inceputul anului, apoi s-a marit ajutorul ala. M-am hotarât sa-l fac. Imi ajungeau trei avorturi in doi ani!“, spune mamica, leganându-si odorul – Adrian Marian, de cinci luni.


Nasteri mai multe


Ca ea, 818 femei din Dolj renuntara la chiuretaj in 2005. Fie ca aflara cum se traieste bine cu prezervativul, fie ca le crescu nivelul intr-atât incât decisera sa aduca pe lume prunci, cert este ca aproape o mie de oltence luara de bun sfatul parintesc al presedintelui lor. Intr-un an, numarul avorturilor scazu vertiginos: din 5.829 de interventii – câte se comiteau in 2004, incurajate de zâmbetul larg iliescian, numai 5.011 femei isi mai lasara pântecele sfârtecate anul trecut. In plus, numarul nasterilor crescu si el in anul care tocmai s-a incheiat.


„0,72 a fost indicele de avort in 2005, comparativ cu 0,9 in 2004. A scazut deci simtitor numarul avorturilor, in raport cu cel al nasterilor: 6.917 in 2004, 6.983 un an mai târziu“, a informat dr. Ionut Beneduc, consilier al Asistentei Mamei si Copilului din cadrul Directiei de Sanatate Publica Dolj.


Totusi, potrivit studiilor efectuate, explicatiile ar fi cât se poate de plauzibile. Pe de o parte, marirea substantiala a indemnizatiei pentru cresterea copilului le-a determinat pe multe femei sa devina mame. Suma de 6, 5 milioane acordata acestora lunar, pe o durata de doi – respectiv trei ani, in cazul copilului cu handicap – a crescut in 2005 la 7.830.000 de lei. Asa cum informeaza Directia Generala de Statistica Dolj, rata natalitatii a crescut de la 8,8 la mie – din primele noua luni ale lui 2004 – la 9,1 la mie, in 2005.


Oltencele de la tara au aflat ce este prezervativul


Pe de alta parte, programul de planificare familiala implementat in special in mediul rural a dat rezultate satisfacatoare: femeile din România au aflat, in sfârsit, ca pot evita avortul printr-o metoda contraceptiva!


„Acest program de planificare familiala vizeaza trei aspecte: un program de instruire a medicilor de familie din Dolj; o campanie de promovare a metodelor de contraceptie in rândul populatiei feminine de la tara, in special si distribuirea gratuita a prezervativelor, pilulelor ori a altor metode de contraceptie. Pe plan national, reteaua de planificare familiala a fost cel mai puternic dezvoltata in Dolj, cu cele mai bune rezultate! Mii de femei au avut posibilitatea de a se informa in ceea ce priveste contraceptia, in special in mediul rural, acolo unde accesul la informatie a fost dificil. Scaderea numarului de avorturi, in general, se datoreaza scaderii numarului de avorturi din mediul rural: de la 3.105, in 2004, la 2.648 in 2005“, a apreciat dr. Ionut Beneduc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII