K.

Cafteala generată de şeful străzii, Traian Băsescu, acum câteva luni, pare că se apropie de sfârşit. Dar nu se termină războiul numai cu o bătălie. După 20 mai, cu acelaşi guvern, acelaşi parlament şi acelaşi preşedinte, scandalul va continua cel puţin până în 2008, când sunt alegeri parlamentare, dacă nu până în 2009, când iar va ieşi Băsescu la rampă să îşi propună candidatura, după ce, între timp, va mai demisiona de trei-patru ori… Dar până una, alta scandalul bucureştean cu pricina a luat o dimensiune internaţională. Se schimbă pumni, se trimit sfinte înjurături de mamă… Băieţii se simt bine la cârciumă – poa-să fie şi Golden Blitz – muzica e dată tare, poliţia nu intervine… Dar aşa e sâmbată seara. Chiar într-o sâmbătă o să fie când furnicuţele harnice vor aduna voturile. De o vreme, „dansul, antrenul, barbutul“ nu se mai petrec pe maidanul din colţ, nu în iarba natală plină de resturi menajere şi câini morţi. Că tot intrăm în sezonul turistic, se pleacă în mările calde. Acolo nu prea votează amărăştenii români, că nu prea au unde, distanţele sunt prea mari şi nici interesul nu e cine ştie ce. Electoral, emigranţii, arbaiterii noştri, nu se înghesuie. La New York, din 100.000, în 2004 au votat cam şase mii. Aşa că un politician nu se osteneşte numai pentru atât să plece de acasă. Dar care e schepsisul?  Simplu: o escală a lui Băsescu în Spania este ceva destul de pitoresc. Este un eveniment apocaliptic. Dacă e un eveniment, atunci televiziunile hop şi ele. Şi, uite aşa, încă o zi suntem confiscaţi de micile ecrane cu mutra dumisale. Cu oligharhii, cu mogulii, cu băieţii deştepţi, cu baubau, cu omul negru, în care Băsescu este un fel de Făt-Frumos neprihănit, cinstit, tânăr şi deştept. Cam asta e povestea. Dar mai sunt şi alte diversiuni şi specialităţi de comedie.
Acum o dăm cu masoneria, cu ruşii, cu complotul de la guvern, unde se ţese ceva. Teoria conspiraţionistă face ravagii în ţara românească. Undeva, cineva, vrea să ne ia capul. Nu ştim cine, dar e sigur. Va să zică, Tăriceanu vinde ţara ruşilor prin intermediul masoneriei, că şi taică-su era mason, şi Kondryakov e… Se leagă. V-am spus eu, mi-a spus o vecină la coadă la lapte… Cam ăsta e tiparul. O fi K. şi din KGB, tacâmul e complet. Avem ce discuta alte trei zile. Românul, antirus convins, muşcă momeala, cu undiţă, cu pescar, cu mal cu tot. În plus, e frisonat când aude de masonerie, că e prea secretă, prea subterană… E vorba de o vânzare, ceva e necurat.  De ce s-a întâlnit premierul tocmai acum cu rusul mason K.? E clar, ca să îl lucreze pe Băsescu, să falsifice referendumul, pentru că totul în ţara asta, nu-i aşa, are legătură cu Băsescu. Apropo, tu cu cine ţii? Eşti „cu“ sau „contra“ lui Băsescu? Aud asta tot timpul pe stradă. Ca şi cum alte subiecte nu sunt. Am rezolvat-o cu spitalele? Cu pensiile? Cu problemele de familie? Cu locurile de muncă? Şi ne ţinem de fusta lui. Băsescu să facă bine şi să salveze România…
Ce e important în tărăşenia asta este că, astfel, confiscaţi de diversiuni mediatice, nu mai avem timp să vorbim de temele reale: preopinenţii trebuie să ne spună de ce să mergem la vot pe 19. Ce se va schimba dacă va câştiga Băsescu? Ce se va întâmpla dacă vor câştiga ăilalţi? Adică, bre: care vor fi raporturile dintre guvern şi parlament? Dar raporturile preşedinte-parlament? Dar dintre preşedinte şi guvern? Cum va merge cu fondurile UE, vom accesa mai multe şi în ce fel? Ce se întâmplă cu reforma administraţiei? Cum vom vota în 2008? Pe liste sau pe nume? Politicienii se menţin neaşteptat de jos, la limita de jos a discursului public. Asta pentru că sunt cam epuizaţi, nu au ce să ne propună. Şi competiţia lor e atunci o luptă surdă pentru fotolii, bani, influenţă, adică putere. Şi tot timpul se înconjoară de vorbe mari: „poporul“, „democraţie“, „patria“ etc. Ca praf în ochii fraierilor.