10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinRihanna, la a doua colecţie de haine

Rihanna, la a doua colecţie de haine

Rihanna va lansa, în 25 mai, cea de-a doua colecţie de haine în colaborare cu brandul britanic River Island, informează contactmusic.com. „Am vrut să creez lucruri pe care mi-aş dori să le port nu doar o dată, haine care să mă reprezinte. Unele ar putea fi considerate un pic prea lungi sau prea scurte, cu prea mult sau prea puţin sex appeal, însă m-am gândit la haine pe care să le port în fiecare zi. Poate am fost egoistă. Sper, însă, că prietenii mei şi oamenii care îşi fac cumpărăturile la River Island să aibă aceleaşi gusturi ca ale mele“, a spus Rihanna. Pentru colecţia formată mai ales din salopete imprimate cu motive florale, rochii simple negre sau roz, jachete supradimensionate kaki, fuste cu talie înaltă şi topuri mulate, cântăreaţa a colaborat cu designerul Adam Selman. Prima prezentare oficială a acestei colecţii a avut loc în februarie, la London Fashion Week. „Am făcut câte o piesă pentru fiecare membru al echipei mele; toţi poartă diferite măsuri şi au gusturi diferite în materie de haine – sunt unii mai îndrăzneţi ca alţii. Exact cum sunt şi femeile în general. Toate suntem diferite, avem gusturi diferite, participăm la evenimente diferite şi avem dispoziţii diferite“, a mai spus artista.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS