7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiTragedie pe o șosea din Mehedinți

Tragedie pe o șosea din Mehedinți

Tragedie în duminică seară pe DN 6, în judeţul Mehedinţi. Trei tineri, între 18 și 24 de ani au fost implicaţi într-un teribil accident de circulaţie, în care șoferul de 20 de ani și-a pierdut viața, iar un prieten al său de 24 de ani a suferit o rană cumplită la cap și medicii sunt rezervați în ce privește șansele sale de supraviețuire. Rănit grav este și cel de-al treilea pasager din autoturism.

Deși nu avea prea mare experiență, iar carosabilul era umed din cauza ploii, șoferul de 20 de ani a apăsat peste măsură pedala de accelerație. Pe Valea Cernei, la trei kilometri de orașul Orșova, spre Băile Herculane, într-o curbă periculoasă, tânărul nu a mai putut controla autoturismul. Acesta a derapat, s-a răsucit pe șosea și a intrat direct în autotrenul încărcat cu animale care circula regulamentar din sens opus. Șoferul polonez a încercat să evite impactul, a tras dreapta de volan cât a putut, dar autoturismul aflat în derivă s-a izbit violent de mastodont. „Nu ştiu prea multe, pentru că nu am fost la locul accidentului, dar din ce am aflat mergeau cu viteză. Au derapat şi au intrat în tirul ăsta, şoferul a încercat să-i evite dar nu a avut ce face că au venit direct în el. Păcat de ei că am auzit că sunt toţi tineri. Nu i-am văzut, dar am înţeles că sunt răniţi foarte grav” a declarat un bărbat care se afla la locul accidentului.

Impact devasator, urmări dramatice

Mașina în care erau cei trei tineri s-a făcut armonică, iar urmările pentru ei au fost dramatice. A fost nevoie de echipajul de la descarcerare de la ISU Mehedinţi, pentru a-i scoate dintre fiarele contorsionate, iar la locul accidentului au ajuns două ambulanţe şi o autospecială SMURD. „Este un accident de circulaţie desoebit de grav, în urma căruia am preluat trei victime, toţi tineri. Doi dintre ei au suferit traumatisme deschise la nivelul capului, iar starea lor este una foarte de gravă,” a declarat medicul Amina Nicolicea, din cadrul Serviciului de Ambulanţă Mehedinţi. Şoferul şi pasagerul din dreapta sa au fost transportaţi la spitalul din Orşova pentru stabilizare. Primul era în stare critică, cel de-al doilea sângera puternic şi ambii aveau nevoie de stabilizare. Preluat ulterior pentru a fi transportat la Tr. Severin, tânărul de 20 de ani a făcut un stop cardio-respirator exact în momentul în care era urcat în ambulanţă. Medicii l-au readus la viaţă, însă pe drum a intrat din nou în stop cardiac, iar când a ajuns la Drobeta-Turnu-Severin nu a mai putut fi salvat. Prietenul său, de 18 ani, aflat în dreapta a fost şi el grav rănit. A fost stabilizat de medicii orşoveni, care i-au oprit hemoragia, apoi a fost preluat de o ambulanţă şi adus la Spitalul Judeţean din Drobeta-Turnu-Severin. Este grav rănit, dar starea sa nu este critică. Nu la fel se poate spune despre tânărul de 24 de ani, aflat pe bancheta din spate. În impactul cu mastodontul el a suferit un traumatism cranio-cerebral acut-deschis cumplit, iar medicii spun că doar o minune i-ar putea salva viaţa, iar dacă ar fi aşa, ar putea rămâne paralizat pentru tot restul vieţii. Poliţiştii spun că viteza excesivă neadaptată la condiţiile de carosabil este cauza acestui teribil accident de circulaţie. „Pe DN 6, la ieşirea din localitatea Orşova s-a produs un accident de circulaţie. Pe fondul vitezei excesive, conducătorul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a derapat şi a intrat în coliziune cu un autotren care circula regulamenar din sens opus” a declarat comisarul şef Gabriel Lică, şeful Serviciului Rutier Mehedinţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS