11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Amendat cu 1000 de lei după ce a intrat cu BMW-ul în centrul istoric

Craiova: Amendat cu 1000 de lei după ce a intrat cu BMW-ul în centrul istoric

Un şofer craiovean, de 40 de ani, care a intrat noaptea trecută cu autoturismul marca BMW, înmatriculat în Anglia, în Centrul Istoric , a fost depistat de o patrulă din cadrul Poliţiei Locale pe strada Frații Buzești.
Potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 211/2015 privind aprobarea Regulamentului de funcționare și acces în Centrul Istoric al Municipiului Craiova, polițiștii locali i-au pus în vedere să parcheze autoturismul în afara Centrului Istoric, în locurile special amenajate și i-au aplicat o sancțiune contravențională în cuantum de 1.000 de lei.
Poliţia Locală reaminteşte că accesul cu autovehiculul în Centrul Istoric se face doar în baza unei Autorizații de Acces emise de către Primăria Municipiului Craiova în condițiile impuse de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 211/2015, iar nerespectarea prevederilor actului normativ menționat mai sus se sancționează cu amendă contravențională de la 1.000 – 2.500 lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS