10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSpitalul Judeţean de Urgenţă Craiova: Secţia de Neurologie, la un pas de a fi închisă

Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova: Secţia de Neurologie, la un pas de a fi închisă

Compartimentul de Neurologie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova este la un pas de a fi închis. Săptămâna trecută, şase pacienţi trataţi în această secţie au fost depistaţi ca fiind infectați cu Clostridium difficile (bacterie ce provoacă iritarea intestinului şi a colonului și care poate cauza decesul). Managerul spitalului a cerut suspendarea activităţii la Neurologie. Până se va găsi însă o soluţie, bolnavii cu accidente vasculare şi alte probleme neurologice grave sunt nevoiţi să stea înghesuiţi în saloane fără băi, în condiţii greu de imaginat. Doar 15 pacienţi au loc în cele patru saloane.

În Compartimentul de Neurologie sunt trataţi în jur de 100 de pacienţi lunar, persoane aflate în stare gravă venite din toată Oltenia. Această secție a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova a fost vitregită de-a lungul anilor, după cum arăta GdS în articolul din 11 iunie 2015 „Bolnavii și medicii din Neurologia SJU, prada sistemului“.
În luna iulie 2015, secţia a fost mutată de la etajul VI, unde funcţiona alături de Ortopedie, la etajul IX. Se luase în calcul ca această secţie să ocupe şi spaţiul secţiei de Endocrinologie, urmând ca aceasta să fie transferată în alt imobil. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, iar de atunci bolnavii stau înghesuiţi în 15 paturi, mai exact în patru saloane, fiind trataţi în condiţii improprii.

„15 paturi în saloane în care sunt şi materiale sanitare“

Încă de anul trecut, medicii Secţiei de Neurologie au sesizat situația printr-un memoriu adresat conducerii spitalului. Aceştia susţin că sunt nevoiţi să lucreze şi să trateze bolnavii în condiţii greu de imaginat, „anormal, inuman şi nelegal“. În memoriu se menţionează că de pe 7 iulie s-a decis mutarea Secţiei de Neurologie în spaţiul în care funcţionează Endocrinologia, astfel că au transportat la etajul IX paturile cu pacienţii internaţi, materiale sanitare, obiecte de mobilier, arhiva secţiei. „Din spaţiul ocupat de Endocrinologie ni s-au pus la dispoziţie: 15 paturi în saloane în care sunt şi materiale sanitare, restul fiind depozitate pe holul secţiei; un cabinet pentru asistente, în care se desfăşoară şi consultaţii interdisciplinare acordate pacienţilor internaţi în spital; un cabinet în care funcţionează secretariatul, asistenta-şefă şi în care există mobilierul predecesorilor şi lucruri proprii; un cabinet de medici, care funcţionează ca şi cameră de gardă. Aceste încăperi destinate Compartimentului de Neurologie sunt răspândite printre spaţiile ocupate de Endocrinologie. Menţionez că există o mare diferenţă între statutul pacientului neurologic cu accident vascular cerebral, imobilizat la pat, şi al celui endocrinologic. Cum este posibil să stea libere şi încuiate saloane care ar trebui ocupate de pacienţi? Cum este posibil ca în cel mai mare spital judeţean de urgenţă din ţară să existe 25 de paturi pentru o specialitate de ambulatoriu în care pacienţii vin şi pleacă, iar pentru Neurologie, în care 85% sunt urgenţe, să existe 15 paturi? Este anormal, inuman şi nelegal să chinuim pacienţii şi personalului secţiei din motive absolut neserioase!“, a menţionat în memoriu dr. Dorina Iovănescu, şefa Secţiei de Neurologie.
Mai mult decât atât, pacienţii internaţi în Compartimentul de Neurologie provin direct din Serviciul de Urgenţă, din ambulatoriul de specialitate, din secţia ATI, din alte secţii ale Spitalului Judeţean Craiova, precum şi din judeţele limitrofe. De asemenea, în secţia ATI, pentru Neurologie se internează pacienţi în stare gravă prin serviciul UPU, din alte secţii ale SCJU, precum şi pacienţi trimişi de clinicile de neurologie ale Spitalului de Neuropsihiatrie a căror evoluţie este critică, aceştia necesitând terapie specifică de urgenţă. „Ţin să amintesc faptul că Spitalul de Neuropsihiatrie este un spital de tip monospecialitate, fără secţie de terapie intensivă, astfel încât pacienţii sunt direcţionaţi în Spitalul Judeţean pentru secţia ATI – Neurologie, fiind bine ştiut că aceştia au comorbidităţi severe şi necesită consultaţii interdisciplinare“, a completat dr. Iovănescu.

Managerul cere suspendarea activităţii

La sfârşitul săptămânii trecute, şase pacienţi au fost depistaţi ca fiind infectați cu Clostridium difficile. Cadrele medicale susţin că trebuie luate urgent măsuri în ceea ce priveşte condiţiile în care sunt ţinuţi şi trataţi pacienţii, pentru că altfel pot apărea oricând noi cazuri.
Managerul Spitalului Judeţean Craiova cunoaşte situaţia spațiului în care sunt primiţi bolnavii cu probleme neurologice. Acesta susţine că în urmă cu un an a făcut memorii atât către Direcția de Sănătate Publică, cât și către Ministerul Sănătății, în care a explicat situația Secției de Neurologie. „Încă de atunci am cerut suspendarea Secției de Endocrinologie pentru a putea muta Secția de Neurologie la etajul nouă. S-au dat doar câteva saloane, nu tot spațiul. Am cerut mutarea Secției de Endocrinologie, dar medicii care lucrează aici nu au dorit să se mute în clădirea unde funcţionează secţiile de Dermatologie şi Medicina Muncii. Unul din motivele invocate a fost că nu îşi asumă riscurile pentru că imobilul în care urma să se mute nu avea lift. Pentru că în acest moment bolnavii de la Neurologie nu sunt internați în condiții normale și pentru că au fost depistate șase cazuri de Clostridium difficile, am cerut suspendarea activității Secției de Neurologie atât Direcției de Sănătate Publică, cât și Ministerului Sănătății“, a declarat dr. Bogdan Fănuță, managerul Spitalului Județean de Urgență Craiova.
Deşi cadrele medicale de la Neurologie susţin că au anunţat DSP despre cele şase cazuri de infecţie cu Clostridium difficile, ieri, epidemiologii de la DSP Dolj se aflau în control pentru a vedea care este exact situația.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS