8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimăria Craiova cere 500.000 de euro în dosarul „Water Park“

Primăria Craiova cere 500.000 de euro în dosarul „Water Park“

Municipalitatea vrea să se constituie parte civilă cu peste două milioane de lei în dosarul Direcției Naționale Anticorupție care vizează o serie de lucrări fictive decontate cu ocazia construcţiei Water Park Craiova. Într-un raport întocmit de Direcția Juridică, Primăria Craiova recunoaște că a achitat o serie de lucrări neexecutate, dar susține că în documentele prezentate de constructor și dirigintele de șantier ele apăreau ca fiind finalizate.

Primăria a pus pe ordinea de zi de joi, 28 aprilie, a consiliului local, un proiect de hotărâre privind constituirea ca parte civilă a municipiului Craiova în dosarul DNA privind lucrările la Water Park. Faptele din acest dosar vizează fraudarea bugetului local și a fondurilor europene prin decontarea unor lucrări neexecutate.
Cercetările în acest dosar penal au fost începute în cursul anului 2014, la mai bine de un an după ce Primăria Craiova a atribuit contractul pentru execuția obiectivului „CRAIOVA WATER PARK“ – Complex de agrement acvatic în Parcul Tineretului din Municipiul Craiova. Licitația a fost câștigată de asocierea de firme SC DELTA ACM 93 SRL – SC POLYSTART IMPEX SRL – SC UTI GRUP SA, firma DELTA ANTREPRIZA DE CONSTRUCȚII ȘI MONTAJ 93 SRL fiind lider al asocierii. Diriginte de șantier este SC Project THC SRL.
Potrivit datelor financiare, valoarea totală a proiectului este de 84.838.109 lei, din care 29.302.939 de lei bani de la Uniunea Europeană, 39.323.168 de lei cofinanţare de la bugetul local (bani pe care municipiul Craiova i-a împrumutat de la o bancă austriacă), iar TVA în valoare de 16.212.002 de lei este suportată de bugetul de stat. Până în prezent, din valoarea totală a proiectului de 84.838.109 de lei a fost achitată suma de 66.897.608 de lei, inclusiv TVA.
În 2013, constructorii s-au apucat de treabă, însă elanul le-a fost domolit la sfârșitul anului 2014, de procurorii anticorupție. Pe 27 noiembrie 2014, în urma mai multor percheziții, dintre care una a fost făcută la Primăria Craiova, procurorii DNA au ridicat documentele privind Water Park Craiova, însă nu au dat mai multe amănunte despre anchetă. Potrivit unor surse judiciare, ancheta care este încă în curs vizează decontarea unor cantităţi de materiale care nu au fost utilizate și lucrări care nu au fost executate în fapt. Dacă, inițial, se vorbea de un prejudiciu de aproximativ 2,3 milioane de lei, după o expertiză făcută în cursul urmăririi penale a ajuns la aproape 4,5 milioane de lei. În acest dosar se fac cercetări privind comiterea infracțiunilor de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, luare de mită în formă continuată, dare de mită și spălare de bani.

Primăria se constituie parte civilă împotriva a patru inculpați

În proiectul de hotărâre amintit, Primăria Craiova cere să se constituie parte civilă în dosarul nr. 54/P/2014 cu suma totală de 2.236.716 de lei.
„Primarul Municipiului Craiova, în calitate de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale(…), formulează prezenta cerere de constituire ca parte civilă împotriva inculpaţilor Luis Giulherme Gomes de Almeida, Romanescu Cezar Răzvan, Romanescu Marius Florin, Florescu Viorel pentru ca aceştia să fie obligaţi, în solidar, să ne plătească suma de 2.236.716,21 lei estimată provizoriu conform adresei Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova, înregistrată la Primăria Muncipiului Craiova cu nr. 70104/14.04.2016, reprezentând prejudiciul pe care inculpaţii l-au cauzat Municipiului Craiova prin săvârşirea infracţiunilor ce fac obiectul dosarului penal nr. 54/P/2014“, se arată în documentele făcute publice de Primăria Craiova.
Florin Romanescu este tatăl lui Cezar Răzvan Romanesu, ambii reprezentanți ai SC PROJECT – THC SRL, Luis Giulherme Gomes de Almeida a fost director în cadrul Polystart Impex SRL, concediat după perchezițiile procurorilor, iar Viorel Florescu este consilier în cadrul Direcției Implementare Proiecte Europene din cadrul Primăriei Craiova.
Dar să vedem cum s-a ajuns la această sumă. Procurorii DNA au întrebat Primăria Craiova dacă se constituie ca parte civilă în dosarul nr. 54/P/2014, arătând totodată care este prejudiciul stabilit în urma expertizei efectuate pe parcursul urmăririi penale.
Astfel, la obiectivul „Clădire pentru bazine acoperite şi jocuri de apă“, prejudiciul a fost calculat la suma de 2.619.925 de lei fără TVA, reprezentând diferenţa dintre contravaloarea cantităţilor de lucrări solicitate la decontare şi cea a lucrărilor executate.
Pentru lucări de arhitectură la aceeași clădire, în decembrie 2013, primăria a decontat lucrări neexecutate în valoare de 1.853.405 lei fără TVA. La acest punct, municipalitatea susține că a scos banii din buget în baza documentelor întocmite de constructor și dirigintele de șantier, dar și că lucrările au fost executate ulterior. „Pentru prejudiciul de 1.853.506,95 lei fără TVA, reprezentând contravaloarea lucrărilor de arhitectură aferente Obiectul 3 – Clădire pentru bazine acoperite şi jocuri de apă, neefectuate în perioada de referinţă – noiembrie/decembrie 2013 conform Raportului de expertiză tehnică judiciară, lucrări pentru care constructorul şi dirigintele de şantier au prezentat documente (măsurători, foi de ataşament) care atestau executarea lor în perioada noiembrie/decembrie 2013, au fost executate în perioada următoare“.

500.000 de euro, partea primăriei

Primăria Craiova a achitat din buget numai jumătate din lucrările cu probleme, așa că se constituie parte civilă în dosarul DNA cu suma totală de 2.236.716 de lei (jumătate din prejudiciul total, care a fost stabilit la suma de 4.473.330 de lei – aproximativ un milion de euro).
Totuși, municipalitatea susține și că a recuperat ceva mai mult decât prejudiciul stabilit. „Odată cu determinarea valorică a cuantumului prejudiciului estimat, Municipiul Craiova, prin dirigintele de şantier SC PROJECT – THC SRL, a procedat la indisponibilizarea sumei de 2.683.510,49 lei fără TVA (3.327.553,01 lei inclusiv TVA), reţinută în vederea îndestulării din contravaloarea situaţiilor de lucrări prezentate ulterior la decontare de către executantul lucrării. Astfel, suma totală de 2.683.510,49 lei fără TVA, respectiv 3.327.553,01 lei inclusiv TVA a fost recuperată integral la situaţia de lucrări nr. 21“.
Primăria Craiova mai amintește și că dirigintele de șantier, firma SC PROJECT THC SRL, „în exercitarea verificării realizării corecte a lucrărilor de construcţii este obligat să respecte pe lângă Ordinul nr. 1496/2011 și sarcinile prevăzute în Caietul de sarcini nr.174880/29.11.2011“.
Potrivit Caietului de sarcini, decontarea lucrărilor trebuia făcută pentru cantităţi real executate, rezultate din măsurători și înscrise în Foile de ataşament. Cine a făcut măsurătorile? Potrivit Caietului de sarcini, măsurătorile au fost efectuate de constructor împreună cu dirigintele de șantier.

Dirigintele de șantier nu vedea lucrări fictive

Firma care asigură dirigenția pe șantierul Water Park, SC Project THC SRL, este din Craiova și a fost angajată de Primăria Craiova prin publicarea unui anunț pe site-ul propriu. În noiembrie 2014, Cezar Răzvan Romanescu a explicat pentru GdS că acuzațiile aduse de procurori sunt nefondate. „Nu este vorba despre nici o lucrare fictivă. Eu semnez cu liderul asocierii de firme care este Delta. Lucrările există, le poate vedea oricine vrea. Cum să fie lucrări fictive, când noi i-am pus să demonteze și jumătate din lucrări ca să iasă bine?“, a explicat Romanescu. Ieri, după ce Primăria Craiova a anunțat că se va constitui parte civilă în dosarul penal, același Cezar Răzvan Romanescu a precizat pentru Gazeta de Sud că nu are nimic de comentat.
La rândul lui, Mihnea Geantă, managerul de proiect, explica în noiembrie 2014 că nu putea fi vorba de lucrări fictive. „Nu se poate să decontezi nici măcar 200.000 de lei lucrări fictive, darămite 2,3 milioane de lei. Sunt o serie de oameni implicați în acest proiect. Cum să deconteze fictiv dacă noi avem clădirea în picioare? Suntem cu 15% peste programul de lucrări. Decontarea se face în felul următor: Pe baza cantităților se verifică dacă ele corespund cu ce s-a licitat, apoi se transmite situația la primărie, care verifică acest lucru prin SC Project THC, cu care are contract, iar firma le dă mai departe la verificare la ADR Sud-Vest Oltenia. Tehnic vorbind, nu se pot declara lucrări fictive, pentru că pașii în lucrări sunt legați unul de altul. Iar în cazul acestor bazine acoperite ele sunt executate în proporție de 80%. Cei de la DNA au venit, au ridicat documente cu situațiile de lucrări și cărți tehnice, dar clădirile sunt acolo și hârtiile la ei. 100% este exclus să poată fi furați 2.000.000 de lei. Cine vrea să vină să le arăt documentele“, spunea Mihnea Geantă.

Primăria Craiova a fost parte civilă și în dosarul FRF-LPF

În februarie 2013, Primăria Craiova s-a constituit parte civilă cu suma de un milion de euro în dosarul în care Adrian Mititelu a acuzat FRF şi LPF că au dezafiliat nelegal Universitatea Craiova. Ulterior, în iulie 2013, după începerea discuțiilor pentru înființarea unei noi echipe de fotbal în Bănie, primăria a renunţat la calitatea de parte civilă în dosarul penal nr.18983/300/2013, aflat atunci pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS