Sute de românce vor la cules de căpșune în Spania



Peste 450 de femei din toate colţurile ţării, dornice să obţină un contract de muncă în Spania, la cules de căpşune, au venit ieri la Craiova la interviul de angajare. Pentru multe femei, jobul oferit de angajatorul străin este singura şansă să câştige bani pentru a-şi întreţine familia. Din 2012, Craiova nu a mai găzduit o selecţie de o asemenea amploare. Reprezentanta EURES România, prezentă la Craiova, îi sfătuieşte pe cei care intenţionează să muncească peste hotare să fie foarte atenţi ce documente semnează și să nu ofere comisioane pentru a fi angajaţi. 

Femei din Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi, dar şi din Cluj, Vrancea sau din alte localităţi îndepărtate din ţară s-au prezentat ieri, la Craiova, la Centrul Multifuncţional, la interviul de selecţie în vederea angajării în agricultură, la cules de căpşune. Andreea Floare are 19 ani şi a venit din Curtea de Argeş. A terminat liceul industrial, s-a specializat pe prelucrarea produselor de lemn. Nu a lucrat niciodată, lipsa experienţei şi-a spus cuvântul, a susţinut tânăra în momentul în care s-a prezentat în faţa angajatorilor.

„Nu mi-a oferit nimeni şansa să învăţ la un loc de muncă. Faptul că nu avem experienţă ne descalifică din start pe cei ieşiţi de pe băncile şcolii. Ajungem astfel să plecăm din ţară pentru că nu avem altă şansă. Mama a fost de cinci ori plecată, iar acum încerc împreună cu sora mea să obţinem un contract. Mi-e teamă, însă este singura noastră şansă să ne putem descurca, să facem rost de o sumă importantă de bani într-o perioadă de doar câteva luni“, a spus Andreea. Elena Bărbulescu este dintr-o comună din judeţul Olt. A mai fost plecată din ţară, însă nu a muncit în agricultură.

„Am lucrat ca menajeră la o familie de italieni. Nu îmi este teamă, sunt de la ţară, sunt obişnuită cu munca. Lucrez în agricultură de copil. Am trei copii acasă, iar singurul loc de muncă pe care l-am găsit în ţară era plătit cu salariul minim pe economie. Ne era imposibil să ne descurcăm, având în vedere că soţul nu munceşte, nu a reuşit să îşi găsească nimic. Cu banii câştigaţi ca menajeră în Italia am reuşit să mai facem câte ceva la casă, să renovăm câteva camere. Nu am stat foarte mult pentru că cei mici au avut nevoie de mine, dar tot a meritat. Pentru copii mă duc, să le ofer un trai mai bun, să reuşim să extindem casa“, a povestit femeia.

Pentru Mariana Cocârlea a lucra departe de casă a devenit un lucru normal. A lucrat zece ani în Grecia şi alţi câţiva ani în Germania. „În România am lucrat mai puţin… Sunt fericită pentru că angajatorul spaniol mi-a oferit deja contractul de muncă. Nu m-a întrebat prea multe, doar câţi ani am, pe unde am mai lucrat şi mi-a înmânat pe loc contractul. Indiferent cât de greu ar fi merită!“, a spus Mariana.

„Avem cazuri când una li s-a promis în ţară şi alta au găsit când au ajuns“

Alături de angajatorul spaniol şi de reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj, la selecţia organizată la Craiova a fost prezent şi coordonatorul naţional al EURES România.


„La începutul acestei săptămâni, la Călăraşi a avut loc prima selecţie pentru aceeaşi ofertă de muncă, pentru Spania, la cules de căpşune. S-au prezentat aproximativ 200 de candidaţi, dintre care 190 au primit contractul de muncă. La acea selecţie au participat, în mare, toată partea Moldovei şi Bărăganului, inclusiv Capitala. Şi la Craiova însă avem surpriza să constatăm că s-au înscris să vină la interviu peste 450 de persoane din foarte multe judeţe din ţară“, a spus Camelia Mihalcea, coordonator EURES România.

Potrivit reprezentantului EURES, în ultima perioadă, tot mai mulţi români solicită joburi în străinătate pentru care angajatorii cer calificare sau calificare înaltă, cerinţă foarte mare înregistrându-se în domeniul IT, în anumite sectoare industriale, în sectorul medical.

„După cum ştiţi, se recrutează foarte mult. Referitor la locurile de muncă mai puţin calificate în domeniul agricol cerinţa este mare, mai ales pentru Spania, unde nu sunt solicitate cunoştinţe de limbă străină, spre deosebire de alte state, exemplu Danemarca, unde avem ofertă pentru agricultură şi unde se solicită cunoştinţe de limbă engleză. Sfatul meu pentru cei care intenţionează să plece în străinătate pentru a lucra este să se informeze foarte bine despre acel loc de muncă, cine îl promovează, pe ce filieră a ajuns, să ştie despre el şi, nu în ultimul rând, să nu ofere comisioane. Noi, prin consilierii EURES din toate agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă din toate judeţele ţării, îi putem ajuta să se informeze. Este greu să pleci de la Craiova să lucrezi la Iaşi dacă nu ştii ce te aşteaptă acolo, dar să pleci într-o altă ţară, să te trezeşti într-un mediu care nu este familiar şi nu ştii limba, nu ştii ce-ţi oferă…

Avem cazuri în care una li s-a promis în ţară şi alta au găsit când au ajuns. Din păcate, persoanele mai puţin educate cad şi cel mai uşor victime. Locurile de muncă venite prin EURES sunt deja verificate, nu promovăm nici un loc de muncă până ce serviciul public din ţara respectivă nu certifică dacă este vorba de un angajator serios“, a completat Camelia Mihalcea.

Tot mai mulţi doljeni vor să muncească în străinătate, în agricultură

Reprezentanţii AJOFM Dolj au menţionat faptul că selecţia continuă şi astăzi, în aceeaşi locaţie, începând cu ora 9.00. În cazul şomerilor indemnizaţi care vor fi selectaţi pentru a lucra pe o perioadă determinată în Spania, pe perioada contractului aceştia îşi pot suspenda şomajul, urmând ca la întoarcerea în ţară să fie repuşi în plată. Durata contractelor de muncă este de aproximativ trei luni, data estimată de angajare fiind 15 februarie 2016. Timpul de lucru este de 6,5 ore/zi, 39 de ore pe săptămână.

„De la începutul acestui an am constatat o creştere a numărului solicitanţilor locurilor de muncă în străinătate care s-au adresat consilierului EURES din cadrul AJOFM Dolj, în special pentru aceste oferte din domeniul agricol. La selecţia organizată la Craiova au venit persoane din judeţele vecine, dar şi din Cluj, Vrancea“, a menţionat Alina Ghercioiu, purtător de cuvânt în cadrul AJOFM Dolj.



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 28 ianuarie 2016

Actualitate

» Bărbat înarmat, arestat în Parcul de distracţii Disneyland din Paris
» Soția lui Gheorghe Funar s-a stins din viață
» Bărbat înarmat, arestat în Parcul de distracţii Disneyland din Paris
» Cristi Minculescu şi IRIS s-au întors la Craiova
» Vremea se menţine caldă vineri şi sâmbătă
» Craiova: Continuă probele de lucru pentru sistemul de semaforizare până luni
» Acţiune de control la Romsilva
» OMS: Virusul Zika se propagă într-un ritm exploziv
» DNA: Crinuța Dumitrean, urmărită penal într-un nou dosar. Este acuzată de abuz în serviciu și luare de mită
» DNA a deschis dosar penal pentru abuz în serviciu, în cazul acoperișului Arenei Naționale
» Peste 100 de migranţi aflaţi pe o barcă gonflabilă în Marea Mediterană, salvaţi de o navă românească
» Măsuri pentru sporirea credibilității produselor ecologice în rândul consumatorilor
» Alertă cu bombă în Paris. Cinci licee au fost evacuate
» Conducerea Romgaz, sucursala Târgu Mureș, reținută de DNA

Local

» RAAN a intrat în faliment
» Întreruperi energie electrică de mâine

Dolj

» Panourile de 600.000 de euro, subiect incendiar în consiliul local
» Continuă probele de lucru pentru sistemul de semaforizare
» Economista Carmen Popescu a scăpat de doi ani de închisoare
» Negocieri dure între sindicate și Ford înainte de semnarea CCM
» Ford: Profit record de 10,8 miliarde de dolari în 2015
» Consiliul Judeţean Dolj a inaugurat noul centru ISU
» Bibliotecile școlare pierd teren în fața internetului
» Grupul „Vişinarii“ – 16 ani de cântec autentic oltenesc
» Frații Mihăilescu au scăpat de pușcărie
» Bilanţul ISU “Oltenia”
» Femeia îngropată în grădină
» Elevii Liceului de Arte l-au sărbătorit pe Mozart
» Sunt sau nu scumpe indicatoarele rutiere din Craiova?
» Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia”, în sediu nou
» ”Pescărușul”, pe scena craioveană
» Craiova: Pietonii în atenția polițiștilor rutieri

Gorj

» Sancțiuni aplicate cetățenilor care își lasă animalele nesupravegheate
» Reţea specializată în furturi din locuinţe de lux
» DNA ar putea săpa după banii europeni „îngropaţi“ la Rânca – Autorităţile din Gorj îşi bat joc de 8 milioane de euro

Mehedinţi

» Mehedinți: Regia Autonomă pentru Activități Nucleare a intrat în procedură de faliment

Vâlcea

» Vâlcea: Paznicii verificaţi de poliţişti

Sport

» Rocha şi Bancu, decisivi cu MTK Budapesta
» „Satelitul“, amical cu ACS Podari
» Negrilă are încredere în noua CSU
» Begu: Sunt accidentată, nu voi juca în Fed Cup
» Spadasinii craioveni, medaliați cu bronz la echipe
» 400 de luptători iau cu asalt Polivalenta
» Fotbal – Alb-albaştrii, victorioşi cu ungurii
» Fotbal – Exclusiv: Lupta pentru conducerea AJF Dolj este foarte încinsă (lista completă a candidaților)
» Tenis (f): Irina Begu s-a retras din echipa de Fed Cup

Magazin

» Motivul pentru care extratereştrii nu ne-au vizitat încă
» Horoscop
» Bancul zilei
» Filmele în care joacă românii Levente Molnar şi Mădălina Ghenea, nominalizate la Premiile Cesar

Top