27.5 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjScandal în sindicatele din minerit

Scandal în sindicatele din minerit

Zece angajaţi ai UM Lupoaia, din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), au anunțat că, începând cu 20 august, s-au retras din Sindicatul Solidaritatea 2013 Lupoaia, condus de Nicolae Bunoaica. Minerii și-au motivat decizia prin faptul că structura funcţionează, nestatutar, împotriva intereselor angajaţilor CEO și este condusă dictatorial de preşedintele Nicolae Bunoaica. „Până la retragerea noastră, în Sindicatul Solidaritatea 2013 Lupoaia mai rămăseseră înscrişi 30 de angajaţi ai CEO, din cei 76 existenţi iniţial, şi 47 de salariaţi ai MINPREST. Prin plecarea noastră, în acest sindicat mai rămâne un singur membru fondator, din cei nouă existenţi iniţial“, se arată într-un comunicat de presă semnat de trei dintre sindicaliştii care au decis să părăsească organizaţia condusă de Nicolae Bunoaica. Cristian Bulgariu, unul dintre sindicaliștii, nemulțumiți de conducerea sindicatului, susține că motivul principal al retragerii îl reprezintă faptul că, la recenta întâlnire cu ministrul Andrei Gerea, Bunoaica ar fi cerut, fără a fi mandatat în acest sens de membrii de sindicat, o cotă de numai zece tone de cărbune, în condiţiile în care majoritatea angajaţilor CEO susţineau un plafon de 12 tone.

Susţine că a fost denigrat de sindicalişti

Nicolae Bunoaica, pre­șe­dintele Sindicatului Soli­daritatea 2013 Lupoaia, a de­clarat că sindicaliștii l-au denigrat în repetate rânduri și susține că nu este o problemă faptul că aceștia au decis să plece. „Ei fac politica struțului, când sunt probleme bagă capul în nisip. Aceşti oameni au vrut să facă o discriminare. Eu am oameni din sistem, de la Complexul Energetic Oltenia şi de la Minprest. Ei ar fi vrut să le dau celor de la Minprest, de Ziua Minerului, un pachet în valoare de 10-15 lei, iar celor care lucrează la Complexul Energetic Oltenia, un pachet de 30-40 de lei. Era vorba de dulciuri şi altele. Eu sunt pentru oamenii aceia, nu pentru ingineri, directori şi alte categorii. Luptăm pentru cei de jos, cu salarii mici, mizere, care lucrează în condiţii deosebite, oameni care stau în noroi. Ei nu ştiu să facă sindicalism. Când sunt probleme, stau deoparte, când sunt ovaţii, ies în faţă. Mă bucur că pleacă, pentru că m-au denigrat. O să am şi eu o echipă care să mă susţină şi alături de care voi lupta“, a precizat Nicolae Bunoaica, în replică la acuzațiile sindicaliștilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS