30.5 C
Craiova
joi, 6 iunie, 2024
Știri de ultima orăMagazinŞtiinţa şi credinţa în Dumnezeu

Ştiinţa şi credinţa în Dumnezeu

Prestigioasa publicaţie Financial Times a dedicat recent o pagină controversatei relaţii dintre ştiinţă şi credinţa în Dumnezeu.

Pagina a fost realizată în colaborare cu John Templeton Foundation, o bogată asociaţie caritabilă din Statele Unite, care şi-a prous să finanţeze studii şi cercetări despre marile mistere ale fiinţei umane: natura, religia, creativitatea şi dragostea. La început de pagină, este scris cu litere de o şchioapă titlul „Odată cu progresele ştiinţei, credinţa în Dumnezeu a devenit ceva învechit?“, întrebare urmată de şase răspunsuri, tipice pentru anumite abordări culturale şi teologice. Răspunsurile la întrebare au fost dintre cele mai diferite. În opinia profesorului Michael Shermer, editor al revistei Skeptic şi autorul unor volume precum „Cum credem noi“ sau „De ce Darwin contează?“, răspunsul depinde de modul de abordare. Problema este dacă plecăm de la premisa că Dumnezeu este „un subiect depăşit“ sau credinţa în sine. Pentru specialistul american, credinţa nu este cu siguranţă ceva demodat de vreme ce atât în 1916, cât şi mai recent, în 1997, 40 de oameni de ştiinţă americani din 100 afirmă că ei cred în Dumnezeu. În ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu, în adevăratul sens al cuvântului, răspunsul cercetătorului american la întrebarea menţionată tinde să fie afirmativ. Însă asta depinde de voinţa noastră de a duce ştiinţa pe domeniul teologiei. De exemplu, dacă ar fi descoperită o puternică inteligenţă extraterestră, cum am reuşi să o distingem de Dumnezeu?

 

Inventează propriul Creator

 

Pentru Pervez Amirali Hoodbhoy, şeful Departamentului de fizică al Universităţii din Islamabad, Pakistan, şi autorul volumului „Islamul şi ştiinţa: ortodoxia religioasă şi lupta pentru raţiune“, răspunsul cel mai potrivit ar fi „Nu neapărat“, el precizând că „oamenii mai deştepţi aleg zei mai deştepţi. Reprezentările antropomorfe, precum zeii cu braţe de caracatiţă, sunt un pic învechite azi, dar erau populare cu câteva secole în urmă“. Pentru specialistul pakistanez, Dumnezeu nu este demodat, ci este o condiţie, însă trebuie descoperit un Creator care să fie compatibil cu ştiinţa: „Mai întâi de toate, treceţi în revistă panteonul posibililor Creatori. Căutaţi cu atenţie. Dacă nici unul nu vă satisface pretenţiile, inventaţi unul“.

Pentru Kenneth Miller, profesor de biologie la Brown University, expert în teoria evoluţiei, răspunsul este „Categoric nu“, el afirmând că „greşeala unui ateu este să presupună că Dumnezeu este natural şi că se află deci în tărâmul ştiinţei, pentru a fi investigat şi testat. Dar Dumnezeu nu este şi nu poate fi parte a naturii. El este răspunsul la problema existenţei, nu parte a existenţei însăşi“.

Pentru biologul american, un Dumnezeu învechit este cel al creaţioniştilor, al susţinătorilor „unei matrice inteligente“, care îl caută pe Dumnezeu în obscuritate. Pentru Miller, Dumnezeu se află în „lumina strălucitoare a conştiinţei umane, spirituale şi ştiinţifice“. În schimb, pentru Victor J. Stenger, profesor de fizică şi astronomie în cadrul Universităţii din Hawaii, răspunsul este „Categoric da“. În opinia fizicianului american, „odată cu dezvoltarea ştiinţei, credinţa în Dumnezeu nu a devenit numai învechită. A devenit incoerentă“.

 

Universul – opera Creatorului

 

Pentru Keith Ward, hirotonit în Biserica Anglicană preot la „Christ Church“, Universitatea Oxford, răspunsul este, cum era de aşteptat, „Nu“. Clericul britanic examinează ce se înţelege prin afirmaţia că ştiinţa a dezvoltat o explicaţie completă pentru univers, care l-ar face pe Dumnezeu o noţiune de prisos. În plus, în opinia lui Ward, unele interpretări ale ştiinţei moderne „întăresc în mod pozitiv“ credinţa în Dumnezeu. Chiar existenţa Universului este o probă de „cauzalitate nonfizică“, aflată la polul opus al viziunii materialiste, conform căreia toate lucrurile trebuie să fie fizice.

Pentru Stuart Kaufmann, director al Institutului de Biocomplexitate şi Informatică din cadrul Unversităţii Calgary din Canada, răspunsul este negativ doar dacă am continua să dezvoltăm conceptul de Dumnezeu, cum ar fi, de exemplu, conceptul unui Dumnezeu absolut normal. Pentru specialistul canadian, ideea de Dumnezeu a evoluat de la gelosul Iahve al lui Avraam la un Dumnezeu al iubirii, din Noul Testament.

În opinia lui Kaufmann, ar trebui „să reinventăm sacrul“, dar ar fi un proces periculos pentru că ar presupune că sacrul este o invenţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU