Am trecut acum câteva zile pragul restaurantului Magnolia. Îmi propusesem de mult timp acest lucru, dar de fiecare dată renunţasem la idee. Duminică seară am cutezat să deschid uşa localului. La intrare, doi chelneri ne-au recomandat o masă pentru două persoane. Am acceptat oferta şi ne-am aşezat. Undeva, în colţ, alţi doi oaspeţi: doi tineri se priveau atent, romantic, conduşi spre acest tărâm de melodiile cunoscutului Julio Eglesias, care răsunau din boxe. Întorcându-ne privirea de la cei doi îndrăgostiţi, aveam să-l descoperim alături pe chelnerul de serviciu care ne aşeza meniul pe masă. Ne-a uimit promptitudinea. Nu ştim dacă este un obicei al casei sau de vină a fost numărul redus de clienţi aflaţi la acea oră în restaurant. Am studiat atent meniul. Dintre şniţele de porc, de pui, specialităţile bucătarului de la Magnolia, clasicele meniuri, am ales spaghetele milaneze. Am închis încet meniul, aşteptând sosirea chelnerului, care avea să apară, din nou, neaşteptat de repede. Până la venirea comenzii am avut ocazia să studiem localul. Pe pereţi – câteva ilustrate ale Craiovei de altădată, în concordanţă cu sistemele de iluminat, care aduceau într-o oarecare măsură cu vechile lămpi. Simplitate, bun-gust am putea spune. O atmosferă intimă, caldă. Un restaurant într-un aranjament simplist.
Eleganţă şi bun-gust
Eleganţă şi bun-gust şi în amenajarea meselor. În timpul dedicat aşteptării spaghetelor am vizitat şi toaleta, căci făcea parte din planul nostru. Şi aici, simplitatea era la ea acasă, făcând casă bună cu igiena şi curăţenia. Singurul inconvenient (o părere personală, fireşte) e faptul că toaletele, pentru doamne şi pentru bărbaţi, împart acelaşi hol. La întoarcerea din „miniexcursie“, preparatele aburinde ne aşteptau pe masă, ca şi pachetul de ţigări, pe care îl cerusem şi care se odihnea pe o farfurie. Prima înghiţitură, primul compliment: combinaţia de ingrediente – reuşită, poate spaghetele ar mai fi putut sta cinci minute la fiert. O notă bună pentru bucătar, nu maximă, dar bună. O dată consumat preparatul, ne-am pregătit să achităm nota. Am cerut bon fiscal şi factură, ne-au fost aduse. În mod surprinzător, replicile de genul: „Nu emitem factură fiscală dacă nu consumaţi de minimum un milion“ sau „Din păcate, nu se poate“, fără a mai lăsa locul altor comentarii, nu s-au făcut auzite. Am plătit şi am părăsit localul, conduşi de acelaşi chelner atent, care a ţinut să ne deschidă chiar şi uşa restaurantului, ca o gazdă care îşi respectă clienţii. Am plecat promiţându-ne în gând că vom mai trece şi vom gusta şi alte preparate, jucându-ne de-a juriul cu bucătarul, chelnerul, restaurantul, în general.
Magnolia
Strada Fraţii Goleşti nr.49
Preparatele Gustoase
Comportamentul personalului Atent
Atmosfera Caldă şi intimă
Preţuri Acceptabile
Toaleta Curată
