20 C
Craiova
miercuri, 5 iunie, 2024

Scurte stiri

Scaun la purtător

Persoanele comode au de acum o nouă posibilitate să se odihnească oricând şi, mai ales, oriunde, graţie unei invenţii a designerului francez Oliver Peyricot. După cum informează Krone.at, acesta a inventat un scaun „la purtător“, care poate fi folosit după pofta inimii. Scaunul portabil este tocmai bun la concerte sau la cozi. Deşi pare o carapace de broască ţestoasă sau o paraşută, bizara invenţie, denumită „Wear your seat“, şi-ar putea găsi mulţi utilizatori.

Aspirina protejează sănătatea femeilor

După cum informează agenţia italiană Ansa, oamenii de ştiinţă au descoperit că aspirina reduce riscul apariţiei cancerului sau al cardiopatiei în cazul femeilor ajunse la menopauză. În cadrul studiului realizat în Statele Unite ale Americii pe un eşantion de 22.000 de femei aflate la menopauză şi care au fost urmărite pe parcursul a zece ani, s-a constatat că doamnele care au luat cu regularitate aspirină prezintă un risc cu 16 la sută mai mic în ceea ce priveşte apariţia de tumori cancerigene şi un risc cu 13 la sută mai mic de a muri din cauza unor astfel de tumori. Aspirina se pare că protejează sănătatea femeilor aflate la menopauză şi atunci când vine vorba de afecţiuni ale inimii. Femeile care iau în mod regulat aspirină prezintă un risc cu 25 la sută mai mic de a se îmbolnăvi de inimă.

Will Smith – inspirat de tatăl său

Pentru rolul său din filmul „În căutarea fericirii“, actorul Will Smith a declarat că a fost inspirat de tatăl său, informează site-ul pipole.net.
„Tatăl meu este un tip foarte descurcăreţ. A făcut tot ce a putut pentru a satisface nevoile copiilor săi. Cel mai important lucru pentru el era de a-şi avea copiii alături. Ne lua adesea cu el la muncă, atât pe mine, cât şi pe fraţii şi surorile mele. Voia să ne înveţe ce înseamnă valoarea muncii“, a spus actorul american.

Al Pacino visează să joace într-un film regizat de Woody Allen

Unul dintre visele actorului Al Pacino este de a juca într-un film regizat de Woody Allen, pentru care are o admiraţie deosebită. După cum informează site-ul pipole.net, într-un interviu acordat lui Larry King în cadrul emisiunii de pe postul de televiziune CNN, actorul a dezvăluit că aşteaptă să fie contactat de idolul său pentru viitorul său film. „Visez să joc într-un film regizat de Woody Allen. Am încercat să le spun tuturor că sunt nostim. Nimeni însă nu mă crede. Nu disper însă. Ştiu că va veni momentul când vom lucra împreună“, a declarat Al Pacino, care joacă în prezent în thriller-ul „88 Minutes“.

Keri Russell a născut un băieţel

Actriţa Keri Russell a devenit mama unui băieţel ce se va numi Rivel. După cum informează agenţia italiană de presă Ansa, actriţa de 31 de ani s-a căsătorit de Sfântul Valentin cu Shane Deary, tatăl copilului. Russell, care a devenit faimoasă după ce a jucat în serialul „Felicity“, a fost protagonista filmului lansat recent, „Waitress“, care prezintă povestea unei chelneriţe dintr-un oraş american care visează să-şi schimbe viaţa, însă nu poate face acest lucru din cauza faptului că rămâne gravidă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS