32.3 C
Craiova
vineri, 7 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalTranşee în carosabil

Tranşee în carosabil

Una dintre cele mai circulate străzi din Craiova a rămas câmp de luptă după ce constructorii au amplasat diverse reţele de utilităţi şi s-au dus.

Traficul din apropierea Pieţei Centrale a devenit un coşmar, mai ales pe strada Nicolae Bălcescu, traversată din doi în doi metri de tranşee.

Potrivit inspectorilor din Primăria Craiova, şanţurile din mijlocul străzii au apărut după ce nişte firme din ţară au instalat conductele de alimentare cu gaz metan. Lucrările au fost executate la sfârşitul anului trecut, iar de atunci carosabilul nu a mai fost adus la forma iniţială, mai susţin reprezentanţii municipalităţii. Traficul rutier pe artera ciuruită este în continuu, sute de şoferi blestemând zilnic printre dinţi momentul în care au ales să circule pe strada Nicolae Bălcescu. „Am verificat în mai multe rânduri starea carosabilului pe această stradă. Constructorii care au introdus în zonă reţele de alimentare cu gaz metan nu au respectat termenele de refacere a asfaltului, stipulate în autorizaţia de spargere, iar noi i-am sancţionat“, a declarat Dan Dobrescu, şeful Biroului de control gospodărire comunală al Primăriei Craiova. Acesta susţine că firmele Confort SA din Timişoara şi Avi Prod Grup din Argeş au primit amenzi de câte 2.000 de lei pentru neaducerea carosabilului la starea iniţială. În unul dintre cazuri, amenda nu a avut însă nici un efect. Reprezentantul SC Confort SA Timişoara, Cristian Spiridon, nu ştie nimic de amendă şi spune că firma şi-a respectat contractul. „Nu noi am executat lucrările pe marginea carosabilului, unde s-a şi reparat. Avem contract cu Domarcons Craiova. Traversările la care vă referiţi au rămas în urma altei societăţi, care a făcut o lucrare separată. O firmă din Argeş sau ceva de genul ăsta“, a spus Cristian Spiridon. La numărul de telefon al SC AVI Prod Grup SRL nu a răspuns nimeni.

 

Argeşul sparge Craiova

 

Firmele din Argeş sunt campioanele din ultimii doi ani la distrus asfalt în Craiova. Tot după lucrări în domeniul distribuţiei cu gaz metan, contractate cu Distrigaz Sud, firma Biff Internaţional din Piteşti a fost sancţionată de trei ori anul trecut, o dată pentru nerespectarea autorizaţiei emise de Primăria Craiova şi de două ori pentru crearea de obstacole pe drumul public. Societăţile autorizate în aria sistemelor de distribuţie a gazului metan sunt „clienţii“ fideli ai inspectorilor Primăriei Craiova, care apreciază că mai mult de o treime din suprafaţa de carosabil distrusă de aceştia nu mai este reaşezată decât la o nouă asfaltare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII