32.3 C
Craiova
vineri, 7 iunie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCash sau card. Ce preferaţi?

Cash sau card. Ce preferaţi?

S-a găsit o alternativă la creditul de consum, în ciuda restricţiilor BNR. Aflaţi din GdS avantajele şi dezavantajele utilizării cardurilor de credit.

Foarte multe persoane preferă să simtă foşnetul banilor printre degete, în loc să folosească plasticul dreptunghiular, numit card, cu care se pot achita din ce în ce mai multe produse sau servicii. Pensionarii – chiar dacă îşi primesc pensiile pe card – stau la cozi la bancomate, pentru a-şi ridica banii lichizi, în timp ce tinerii sunt adepţii utilizării la comercianţi a cardurilor. Cu toate că piaţa cardurilor este din ce în ce mai dezvoltată, există multe locuri unde nu se poate achita cu cardul, de la pieţele agroalimentare până la magazinele de la colţul străzii. Şi chiar şi multe restaurante, librării, frizerii sau alţi prestatori de servicii nu au în dotare POS-uri (Point Of Sale), adică acele aparate care facilitează plata cu cardul. „Nu se acceptă oriunde plata cu cardul, pentru că la mulţi comercianţi există marfă la negru, vânzări la negru, or, dacă se fac plăţi cu cardul, trebuie să se dea bon, chitanţă, deci ar ieşi la iveală afacerile necurate“, spunea recent, pentru GdS, un om de afaceri craiovean.

Cardul de credit ia locul creditului de consum

După ce creditul cu buletinul şi-a dat obştescul sfârşit, băncile au găsit repede ce să pună în loc: cardul de credit cu rate fără dobândă. După ce Banca Naţională a României (BNR) vrea să limiteze şi mai mult creditele de consum, populaţia se împrumută în continuare, dar… de pe carduri. „Persoanele fizice au înlocuit creditul de consum din magazin, cu cardul de credit cu plata în rate. Acest produs este simplu de utilizat, este accesibil şi are multe beneficii, cum ar fi dobânda «0» pentru produsul pe care îl cumpără omul“, a spus un bancher craiovean.
Părerile băncilor despre utilizarea cardurilor de credit în Oltenia sunt împărţite. În timp ce băncile de top consideră o intensificare a utilizării cardurilor, alte instituţii bancare susţin că în regiunea noastră se folosesc serviciile bancare mai puţin decât în alte zone. „Există o tendinţă de creştere faţă de regiunea centru-nord atât ca utilizare, cât şi vânzări“, explică reprezentanţii BCR. „Cardurile sunt din ce în ce mai utilizate şi la noi, în această regiune. Avem comercianţi care cer şi câte două POS-uri, pentru a veni în întâmpinarea clienţilor care doresc să achite cu cardul“, au spus şi cei de la BRD.
„În România, nu există încă o cultură a plăţilor cu cardul. Domină în continuare retragerile de la bancomate, or, în aceste condiţii, se pierd mare parte din avantajele unui card de credit“, consideră şi bancherii de la Volksbank. Aceştia susţin că piaţa cardurilor de credit este la început: „Din zece carduri valide, doar două sunt de credit“. În plus, studiile lor arată că „din păcate, judeţele din Oltenia continuă să rămână în urma regiunilor mai dezvoltate din punct de vedere economic – Bucureşti, Ardeal – în privinţa gradului de utilizare a serviciilor bancare“.

Avantajele cardurilor

„Cardurile de credit au un grad de utilizare mai ridicat datorită caracteristicilor şi beneficiilor ataşate: 0% dobândă pentru maximum 53 de zile, facilitatea de plată în rate cu dobândă 0%, programul de loialitate ataşat etc.“, au declarat reprezentanţii BCR. La Raiffeisen Bank a apărut un serviciu nou, care îi permite utilizatorului de card de credit să facă plăţi on line către diverşi comercianţi. De asemenea, BRD a urcat perioada de graţie la 60 de zile, adică perioada în care puteţi restitui banii luaţi de pe cardul de credit fără să fiți penalizaţi cu dobânzi usturătoare. Mai nou, băncile preferă să informeze corect clientul despre carduri decât să aibă surprize neplăcute mai târziu. Banca Transilvania, de exemplu, informează pe site că la un card de credit, ciclul de rambursare este între 1 şi 25 ale lunii (inclusiv prima şi ultima zi a intervalului), timp în care persoana trebuie să achite suma minimă de plată, care este de cel puţin 10% din banii astfel împrumutaţi. Un avantaj important este pentru cei care călătoresc în străinătate şi pot plăti cu cardul oriunde. De asemenea, clienţii care folosesc cardurile la comercianţi primesc puncte bonus, pe care le pot utiliza apoi, tot la cumpărături.

Dezavantajele pe care banca nu le spune

Există multe aspecte pe care majoritatea băncilor nu le divulgă clienţilor cu carduri de credit:

– după ce trece perioada de graţie (de la 40 de zile la 60) şi nu aţi achitat rata, atunci persoana în cauză plăteşte o dobândă cu două cifre;

– potrivit BNR, dobânda anuală efectivă (DAE) medie la creditele de consum pe luna iulie a fost de 16,4%, pe când dobânzile la cardurile de credit sunt peste 20%, în funcţie de bancă;

– la cardurile de debit sau de salariu, dobânda la un descoperit de cont (overdraft) este mai mică decât la un credit de consum, ajungând la 13,5%-14,5%;

– există o limită zilnică de retragere de numerar de pe card, în funcţie de bancă, de la 2.000 la 4.000 de lei;

– se plăteşte un comision de administrare a contului, iar unele bănci au păstrat şi comisionul de interogare a soldului (să vezi câţi bani mai ai pe card), respectiv la unele bănci se plăteşte şi extrasul de cont, dar costurile sunt relativ mici, pe când la alte bănci, extrasul este gratuit. 

Ce are cardul în faţa cash-ului?

Multe persoane se tem să utilizeze cardurile, de frica  falsificatorilor de carduri care au făcut ravagii prin conturile oamenilor. „Nu am card şi nu vreau să utilizez. Nu vedeţi ce fac hackerii? După ce că am bani puţini… În plus, nu peste tot se poate plăti cu cardul“, a spus Alin O., din Craiova. Totuşi, din discuţiile cu bancherii şi cu finanţiştii au reieşit dezavantaje ale banilor lichizi, comparativ cu cardul. În primul rând, banii de pe carduri sunt vizibili, la vedere, iar cu cât mai mulţi bani se derulează prin conturi şi pe carduri, cu atât mai mult se diminuează evaziunea fiscală. În străinătate, foarte puţin se lucrează cu bani cash, din aceste considerente. În al doilea rând, cardurile noi, cu cip, permit măsuri mai sigure pentru deţinători şi tranzacţii mai sigure la comercianţi. În cazul în care vi se fură portmoneul, cardurile le puteţi bloca imediat, printr-un telefon la bancă, pe când banii lichizi… sunt pierduţi pe veci.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII