Opt ore pe zi – intrerupte doar de servirea mesei – impunge pânza cu acul. Zi de zi, saptamâna de saptamâna, luna dupa luna, de mai bine de zece ani, coase goblenuri. Nimic de mirare pâna aici. Doar ca persoana care se indeletniceste cu aceasta migaloasa meserie este barbat si detinut in Penitenciarul de Maxima Siguranta din Craiova.
„Cusutul sileste vremea sa treaca mai usor“, zice Petre V. Isi insira lucrarile pe masa din clubul penitenciarului, tragând cu ochiul la supraveghetor. Se misca incet, apatic, asa cum fac toti cei de aici. De ce s-ar grabi, isi zice fiecare, isi zice si Petre. O eternitate in spate, alta in fata. Pentru el – 19 ani, din care, dupa anul calendaristic, trebuie sa petreaca aici vreo 14, cu totul.
„Condamnat pentru omor… Am executat cinci, mai am noua“, se prezinta Petre, simplu. Nu da mai multe amanunte, pentru ca nu vrea. A cazut la intelegere pentru un interviu in care sa-si explice creatiile, nu viata. Asa ca-si fereste privirea si trece la subiect.
„De zece ani m-am apucat de cusut. Am vazut-o pe sotie lucrând, mi-a placut si am zis sa incerc si eu. Timp aveam – ma pensionasem pe caz de boala, deci nu prea aveam ce face. M-am gândit ca e munca frumoasa, numai buna de stat in casa, altceva decât ce facusem eu pâna atunci“.
De meserie e strungar – lucrase ani buni ca prelucrator prin aschiere, la o intreprindere din Craiova. Munca dura, lipsita de orice urma de gingasie ori migala. Cu toate astea, de câte ori se intorcea de la serviciu, Petre nu-si putea stapâni admiratia fata de „tablorile“ din ata de care se tot impiedica prin casa. Picturi celebre, imprimate in culori sterse pe câte un petic de pânza, prindeau viata sub acul sotiei. Ii placeau. Mai târziu, când insuficienta aortica, hipertensiunea arteriala si spondilita anchilitica l-au fortat sa renunte la munca, a avut timp chiar sa studieze pânzele. De câteva ori s-a dus chiar la expozitii – Casa Baniei si Muzeul de Arta expuneau colectii de exceptie, minunat lucrate de artisti cunoscuti ai goblenului. Dupa ce le-a examinat indelung pe fiecare s-a hotarât.
„Am stiut ca pot sa fac si eu asta. La fel de bine, ba mai bine. Nu e o arta – practic, copiez dupa niste tipare, deci nu-ti trebuie un talent extraordinar. Doar rabdare, simt al culorii si finete in lucru. Stiam ca, de regula, femeile fac goblenuri, dar nu-mi pasa. Mi se parea o munca la fel de frumoasa si de buna si pentru un barbat. Mi-am cumparat deci tot ce-mi trebuia si, cu ce mai «furam» de la sotie, in doua saptamâni am terminat prima lucrare: un mânz cu mama sa, pe pajiste“.
Serviciu la camera
De cinci ani, Petre isi insaileaza viata doar cu acul si ata. Daca pâna atunci, cusutul goblenului a fost mai mult o indeletnicire pensionareasca, din sâmbata fatala care i-a schimbat destinul, acesta a devenit toata viata sa.
„Le fac pentru mine, sa-mi ocup timpul pe care il am aici. Mult… Si le fac pentru familie, in cazul in care vor avea nevoie de ele“, arata el spre „tablourile“ rânduite pe masa, o mica parte din ceea ce a cusut de când a fost intemnitat: „Madona indurerata“, „Fecioara“, „Scripcarul“, „Incoronarea“, „Moise“, „Ruga lui Iisus“.
„Am cusut pâna acum peste 30 de goblenuri. Pentru necunoscatori, poate nu sunt multe. Dar nu se pot face batând din palme. Intr-o zi de lucru nu se pot coase mai mult de 15-20 de centimetri patrati. Numai «Moise» are o marime de 1.500 de centimetri – l-am cusut in vreo sase luni“.
Materialul – ghergheful, pânza, tiparele, acele si ata mouline – il primeste regulat, de la familie si de la doua firme care i-au remarcat maiestria. Incurajat de personalul penitenciarului si chiar admirat de tovarasii de camera, Petre a transformat cusutul intr-o treaba serioasa, aproape ca un serviciu.
„Lucrez in fiecare zi. Dimineata, dupa trezire, mic dejun si o scurta lectura, incep sa cos. Ma opresc putin pentru prânz, apoi continuu treaba. Si pâna seara, la cina, nu las acul din mâna“.
„Goblenul imi fura gândurile…“
Asa cum era de asteptat, ocupatia sa a atras inca de la inceput atentia colegilor de detentie. Intre cizmari, croitori, pictori, sculptori si „liber-profesionisti“ – specializarile detinutilor din PMS – cusutul lui Petre nu a trecut deloc neobservat. Socanta la inceput pentru sutele de barbati, luata mai apoi in batjocura, „meseria“ lui Petre a fost curând admirata de tovarasi. Ba mai mult, unii dintre ei s-au apucat chiar sa o invete.
„Am deja cinci «elevi» intre colegii de camera“, spune Petre. Pentru prima data de când a inceput interviul zâmbeste, fara sa-si stapâneasca satisfactia de profesor. „Nu m-am tinut insa prea mult de capul lor, meseria se fura. Le-am dat indicatiile generale si i-am lasat sa se descurce. Au ajuns chiar buni acum. Nu la fel ca mine, e drept, dar sunt suficient de pregatiti sa ma iau la intrecere cu ei“, isi lauda Petre discipolii in arta cusutului.
Oarecum insufletit de discutie, barbatul incepe sa-si strânga pânzele. Le chiteste frumos, ca pe niste obiecte de pret, sa nu se murdareasca.
„Sunt ca o casa, pe care o construiesti in timp si la care adaugi in fiecare zi câte o caramida. Ceea ce se realizeaza in final este extraordinar!“ Face o pauza. Are tonul schimbat si-l lasa asa. „Ma fura cu totul ceea ce fac. Dar, mai mult decât atât, cusutul imi fura gândurile… Daca ar fi sa-mi dau timp sa ma gândesc, as fi distrus. Am gresit, platesc pentru ceea ce am facut, eu imi asum vina. Nu pot sa-mi iert insa un lucru: asa cum se intâmpla de obicei, exista victime colaterale – familia mea. Incerc sa-i ajut cum pot. Iar aici nu pot decât sa cos goblenuri. Daca vreodata vor avea nevoie de ele, sa le valorifice, sa le ofere cuiva, m-as bucura nespus. Mai mult de atât nu pot… Fiul meu are 12 ani. Curând va incepe sa se barbiereasca si eu nu voi putea sa-l invat. Iar fata… la 16 ani probabil ca se gândeste cum va fi prima intâlnire cu un baiat. Iar eu nu pot s-o ajut cu sfatul, cu prezenta mea… Aici nu pot decât sa cos goblen“.
Sentintele goblenului „detinut“
Priceperea lui Petre V. in realizarea goblenurilor a fost remarcata si de conducerea PMS. O parte dintre lucarile sale vor face parte dintr-o expozitie pe care institutia intentioneaza sa o organizeze in curând. Goblenurile sale vor putea fi astfel admirate de toti detinutii penitenciarului. Iar daca se vor gasi si alte persoane interesate sa invete mestesugul, Petre le impartaseste cu drag tainele meseriei: pânza sa fie intinsa bine pe gherghef; ata sa fie detensionata: mouline-ul are sase fire, iar pentru a scoate firele de goblen – doua sau trei, nu mai multe, in functie de pânza – ata trebuie rasucita frumos, sa nu se incurce; acul sa fie ceva mai lung, pentru a fi mânuit usor; se incepe cu culorile inchise; numai dupa ce se termina o culoare se incepe alta; nu se fac noduri, „spatele“ si „fata“ trebuie sa semene cât mai mult; un goblen bun este acela care are ambele fete identice!
