23.4 C
Craiova
duminică, 2 iunie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriMoş Crăciun sau Crăciuniţă, cu jumătate de normă

Moş Crăciun sau Crăciuniţă, cu jumătate de normă

Moşi Crăciun, Crăciuniţe, spiriduşi, reni, personaje din poveşti sau fete şi băieţi în diferite costume, care împart pliante prin magazine. Toate aceste joburi part-time de sezon le stau la dispoziţie celor pe care Sărbătorile de iarnă i-au găsit cu buzunarele goale.

Mari amatori de joburi de sezon sunt studenţii craioveni care profită de ocazie şi fac ceva bani. La câştigul financiar se adaugă distracţia şi amintirile plăcute despre viaţa de student, pe care le vor povesti copiilor şi nepoţilor. Aşa că să nu vă mire dacă, în timp ce alergaţi după cadouri şi cumpărături, de sub o mască sau un costum veţi auzi o voce cunoscută. Oricine poate fi în acest sezon Moş Crăciun, Crăciuniţă, ren sau spiriduş, Albă ca Zăpada, Vrăjitoarea cea Rea sau orice alt personaj de poveste. Şi dacă nu vrea să joace vreun rol, studentul poate împărţi pliante şi fluturaşi în magazine sau pe stradă. Personajul Moş Crăciun merge şi la petreceri şi este cel mai profitabil job, tariful fiind între 50 şi 200 de lei. Crăciuniţele şi celelalte personaje din poveşti pot primi 20 de lei, iar renii şi spiriduşii, 40 şi 100 de lei.

„Cei care vor să interpreteze astfel de personaje trebuie să relaţioneze foarte bine cu oamenii, să fie veseli, drăguţi, amabili, să-i iubească pe cei mici. Sunt studenţi care au costum de Moş Crăciun şi pe care poţi să îi închiriezi. Toate aceste personaje completează atmosfera Sărbătorilor. Tinerii sunt animaţi de dorinţa de a câştiga nişte bani şi de a se distra“, a precizat Laurenţiu Lazăr, consultant resurse umane.

 

Studenţii, promoteri part-time

 

Cum în această perioadă firmele fac cele mai multe promoţii, agenţiile de publicitate autohtone au fost luate cu asalt de tinerii dornici de joburi part-time. „Este perioada cea mai căutată din an de cei care fac promoţii. Acum sunt vânzările cele mai mari, aşa că avem nevoie de cei mai buni promoteri. Avem de unde alege deoarece foarte mulţi studenţi vor astfel de joburi. Nu contează doar aspectul fizic, ci modul în care abordezi clienţii, felul în care le vorbeşti. Prin fluturaş le transmiţi un mesaj şi trebuie să le trezeşti interesul“, a explicat Alexandru Râşcu, manager agenţie de publicitate din Craiova. Promoterii primesc între 20 şi 30 de lei pe oră, iar studenţii craioveni sunt mulţumiţi deoarece câştigă bani de Sărbători şi au ce să treacă în CV la capitolul experienţă profesională. Acest tip de joburi part-time le oferă posibilitatea să acumuleze experienţă, iar dacă şefii sunt mulţumiţi de prestaţiile lor, au şanse mari să se angajaze în firma respectivă. „Am făcut foarte multe promoţii la diferite produse, de la muştar, mezeluri, condimente la produse cosmetice şi telefoane mobile. Nu depun prea mult efort şi câştig bani buni de buzunar. Acum am să fiu Vrăjitoarea cea Rea pentru o promoţie la o jucărie. Mă pregătesc să fiu lovită de copii şi certată, deoarece va trebui să o supăr pe Prinţesă. Va fi foarte interesant şi, de această dată, nu mă vor mai recunoaşte vecinii şi prietenii“, a spus Iulia Panait, studentă la Facultatea de Litere din Craiova. Alte exemple de joburi part-time de Sărbători sunt cele în vânzări, pentru comercializarea decoraţiunilor de Crăciun sau a brazilor, sau catering, servirea şi supravegherea meselor festive de Crăciun. Şi firmele de curierat au nevoie de personal suplimentar în perioada aceasta, pentru a trimite la destinaţie felicitările şi cadourile de Crăciun.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS