Consiliul Concurenței a amendat cu 154 de milioane de lei 25 de companii alimentare



Consiliul Concurenței a sancționat 25 de companii de pe piața comercializării produselor alimentare, amenzile trec de 154 de milioane de lei

Consiliul Concurenței a sancționat 25 de companii de pe piața comercializării produselor alimentare, respectiv patru retaileri și 21 de furnizori ai acestora, cu amenzi în valoare totală de 154.029.538 de lei (aproximativ 35 de milioane de euro), cea mai mare sancțiune fiind acordată companiei Mega Image SRL, 24.569.530 de lei, potrivit unui comunicat al Consiliului.

Sancțiunile au fost aplicate în cadrul investigației având ca obiect înțelegeri pentru fixarea prețurilor între retailerii Metro, Real, Selgros, Mega Image și furnizorii acestora, în perioada 2005-2009. În urma investigației a fost sancționată încălcarea legii concurenței atât pentru stabilirea prețurilor de revânzare (de raft), cât și pentru comportamentul companiilor în cadrul promoțiilor.

„Consiliul Concurenței a constatat că prețurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piață prin raportul dintre cerere și ofertă, ci furnizorul și retailer-ul stabileau un preț fix sau minim. Această practică conduce la prețuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă prețul sub limita stabilită cu furnizorul“, se spune în comunicat.

În ceea ce privește comportamentul companiilor în cadrul promoțiilor, contractele sau documentele contractuale dintre unii retaileri și furnizori conțineau o clauză care prevedea că, în aceeași perioadă, furnizorii nu puteau realiza promoții simultane în diferite lanțuri de retail, acestea putând doar să alterneze. În acest fel, consumatorul final nu putea avea acces, în același timp, la promoții și implicit la cel mai mic preț, în magazine concurente. Decizia de a realiza sau nu promoții în lanțuri de magazine concurente trebuie să aparțină furnizorului.

Companiile sancționate sunt: Mega Image SRL — 24.569.530 de lei (5,6 milioane euro), Metro Cash&Carry România SRL—49.684.182 de lei (11,3 milioane de euro), Real Hypermarket România SRL-23.869.142 de lei (5,5 milioane de euro), Selgros Cash&Carry România SRL—29.202.355 de lei (6,6 milioane de euro), Agroalim Distribution SRL—607.214 lei (138.000 de euro), Albalact SA—2.199.507 lei (499.888 de euro), Argus SA—623.106 lei (141.615 euro), Covalact SA — 659.267 de lei (149.833 de euro), Cramele Halewood SA — 278.694 de lei (63.340 de euro), Danone PDPA SRL—2.639.243 de lei (599.828 de euro), De Silva Intermed SRL — 31.753 de lei (7.217 euro), Delaco Distribution SA—910.047de lei (206.829 de euro), Gerola Prodinvest SRL — 308.923 de lei (70.210 euro), Granddis SRL — 327.157 de lei (74.354 de euro), Impex Bock SRL—5.751 de lei (1.307 euro), Macromex SRL—2.354.190 lei (535.043 de euro), Napolact SA—1.164.467 de lei (264.652 de euro), Parmalat Romania SA — 269.852 de lei (61.330 de euro), Prodlacta SA — 166.122 de lei (37.755 de euro), Quadrant-Amroq Beverages SRL—3.193.541 de lei (725.805 euro), Star Foods EM SRL — 1.953.160 de lei (443.900 euro), Transilvania General Import Export SRL — 4.693.436 de lei (1,1 milioane de euro), Tymbark Maspex Romania SRL — 1.646.923 de lei (374.301 euro), Whiteland Import Export SRL — 2.324.484 de lei (528. 292 de euro) și Zarea SA — 347.489e lei (78. 975 de euro).

Și Auchan România SA, Carrefour România SA, România Hypermarche SA (Cora), Kaufland România SCS și furnizori ai acestora investigați de Consiliul Concurenței


Consiliul Concurenței reamintește că la sfârșitul anului trecut a declanșat o nouă investigație, care vizează posibila încălcare a regulilor de concurență naționale și comunitare de alte lanțuri de retail din România, și anume Auchan România SA, Carrefour România SA, România Hypermarche SA (Cora), Kaufland România SCS și furnizori ai acestora.

În cadrul investigației declanșate, Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate, documentele ridicate în cadrul acestor inspecții aflându-se în analiza autorității române de concurență, în cadrul procedurilor specifice investigației.

Tot la sfârșitul anului trecut, guvernul a aprobat Memorandumul privind înființarea unui sistem de monitorizare a prețurilor bunurilor de consum, respectiv „Monitorului prețurilor bunurilor de consum“. Proiectul, ce va fi derulat de Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România) cu sprijinul prin Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor — ANPC și al Consiliului Concurenței, prevede crearea unui platforme on-line care să afișeze săptămânal prețurile produselor care fac parte din coșul zilnic al populației.

Obiectivele proiectului sunt pe de o parte informarea consumatorilor care vor putea compara prețurile și identifica magazinele de unde pot cumpăra alimentele de bază la cele mai mici prețuri, iar, pe de altă parte, scăderea prețurilor ca urmare a creșterii concurenței între magazine.

Aceste acțiuni ale Consiliului Concurenței se înscriu în trendul european privind acordarea unei mai mari atenții sectorului de comercializare a produselor alimentare prin intermediul lanțurilor de retail. În anul 2013, Autoritatea de Concurență din Austria a amendat grupul Rewe pentru înțelegeri cu un grup de furnizori pentru fixarea prețurilor de vânzare la raft, a prețurilor de promoție și a intervalelor exclusive pentru realizarea promoțiilor. Altă investigație care vizează segmentul de retail alimentar se află în desfășurare la autoritatea germană de concurență.



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 14 ianuarie 2015

Actualitate

» Guvernul a adoptat propunerea lui Dragnea
» Strategia Națională în domeniul politicii de tineret pentru perioada 2015-2020
» Strategia de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome, aprobată de executiv
» Un nou împrumut de 1,42 miliarde de lei pentru plata beneficiarilor de fonduri europene
» Guvernul a modificat Legea revoluţionarilor, fără să elimine condiţia noului certificat
» Tichetele de masă vor fi acordate şi pe un “portofel electronic”
» Revista “Charlie Hebdo”, epuizată la orele dimineţii
» Guvernul a aprobat introducerea cotei de 9% la TVA în turism
» Percheziţii de la MAI vizează o consilieră a ministrului Gabriel Oprea
» Zeci de mii de carduri nedistribuite în Dolj
» Accident la ieşire din Podari

Publireportaj

» Proiect pentru facilitarea integrării pe piaţa muncii a studenţilor din Dolj şi Vâlcea

Local

» Vâlcea: 13 persoane, sancţionate pentru furt de curent electric
» Mehedinţi: Cercetați pentru furt
» Vâlcea: Traficul rutier pe podul peste Olt, restricţionat
» Vâlcea: Prinşi cu lemne fără să aibă documente de provenienţă
» Vâlcea: Trei răniţi în urma coliziunii dintre două autoturisme
» Trei persoane rănite în mai multe accidente în Drobeta Turnu Severin
» Mehedinţi: Cercetat pentru contrabandă cu ţigări

Dolj

» Victor Ponta, denunțat la DNA în dosarul „Imprimeria Oltenia“
» Plătesc degeaba fondul de reparații
» Taximetriștii craioveni, verificați în trafic
» S-a răsturnat pe Drumul Județean 561
» Ginecologul Radu Nicon, eliberat condiționat din pușcărie
» UPDATE A făcut praf mașina pe care urma să o cumpere
» Drumurile nimănui în Calopăr
» Dinel Staicu a început să „sifoneze“ la DNA
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiovean arestat pentru evaziune cu cereale
» Craiova: Mihai Eminescu în pagini de scrapbooking
» La multi ani, Vasile Buz !
» Craiova: A făcut praf mașina pe care urma să o cumpere
» Programul filmelor la Colours Cinema Craiova în săptămâna 16-22 ianuarie
» Craiova: Eminescu şi copiii de la Grădinţa “Ethos”
» Acțiune de verificare a taximetriștilor

Gorj

» Doliu şi jale la Rovinari
» Ucigaşul lui Bunoiu, ex-poliţistul Vieru, nu-şi acceptă statutul de deţinut
» Soarta UM Sadu, decisă la Ministerul Economiei

Sport

» Pandurii asudă din greu la Izvorani
» Alb-albaștrii, „rupți în două“ la antrenamente de un ardelean
» Laurenţiu Lică a fost omul meciului cu Trentino
» Baschet (m): SCM-U Craiova, victorie cu Sigal Priştina, în Liga Balcanică
» Tenis – Halep: Încerc să mă refac pentru a începe antrenamentele în vederea Australian Open
» Felix Grigore: Amicalele vor da forță grupului
» Fotbal – Sorin Cârţu: În amicale urmărim în primul rând intrarea treptată în formă a echipei

Bani & Afaceri

» Guvernul a avizat introducerea TVA de 9% pentru servicii de turism all-inclusive
» Dolj: În Oltenia se construiesc mai puţine clădiri rezidenţiale

Sanatate

» Doljul, codaş la eliberarea cardului de sănătate

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top