Atelier de lut la Muzeul Olteniei Craiova

Autori


Vrei să devii un meșter iscusit în modelarea lutului? Te așteptăm în fiecare sâmbătă, începând cu 1 iulie, la Casa Băniei (strada Matei Basarab nr. 16) – Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei Craiova, să descoperi tainele lutului și ceramicii tradiționale în cadrul atelierului de lut coordonat de vestitul meșter popular, Ștefan Trușcă (Oboga, Vâlcea).
Atelierul creativ de meșteșuguri tradiționale este organizat în intervalul orar 9.00 – 12.00, în spațiul interactiv al Secției de Etnografie (strada Matei Basarab nr. 16), și implică, pe lângă activități specifice prelucrării/modelării lutului, realizarea de animale/obiecte casnice (farfurii, căni, vase etc.), și nararea de povești despre lut/simbolurile picturii pe lut/obiectele fabuloase realizate de marii maieștri ai acestui meșteșug traditional.
Atelierele, derulate în lunile iulie și august, au regim gratuit, fiind realizate cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Dolj și se adresează în special publicului tânăr, în condiţiile în care instituţia muzeală are ca obiectiv asigurarea unei educaţii permanente pe segmentul cunoaşterii şi recuperării tradiţiilor, creaţiei populare, inspirate din meşteşugurile tradiţionale din zona Olteniei.
La atelierul de lut pot să participe preșcolari, școlari și liceeni fascinați de tehnica lutului și ceramicii.
Cei interesaţi se pot înscrie/solicita detalii suplimentare la tel. 0351.444 030 (Casa Băniei).


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 11 decembrie 2017

Actualitate

» Alertă alimentară: Cel mai mare producător de lactate din România, produse cu salmonela
» Craiova: Târg de iarnă cu scop caritabil la Liceul Teologic Adventist
» Regele Mihai, omagiat într-o ședință solemnă a legislativului
» Accident rutier pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti. Circulaţia este oprită

Publireportaj

» Finanţare nerambursabilă pentru realizarea proiectului “Achiziţionare echipamente pentru diversificarea activităţii firmei Conect Impex SRL
» Dezvoltarea societăţii Omicron Zelle SRL prin inovare de produs şi proces
» Primăria Municipiului Craiova organizează concurs pentru ocuparea posturilor de electrician şi instalator
» Casa Băniei, simbolul tradițiilor populare din Oltenia

Local

» Un bărbat şi-a riscat viaţa pentru a salva o tânără de la înec
» Brățara dacică descoperită în Olt, un obiect unicat, „pune într-o nouă lumină civilizația dacică de la sud de Carpați

Dolj

» Craiova: Circulaţie blocată pe strada Henri Coandă
» Conferinţa Alegerile din decembrie 1937 : Epilogul democraţiei româneşti interbelice la Universitatea din Craiova
» Craiova: Accident de circulaţie în zona Ford
» Pedepse cu executare în dosarul Ambient Sibiu – Mitliv Craiova
» Interviu cu Mirel Bran, jurnalist la Le Monde: „Jurnaliștii trăiesc cu gândul că, prin ceea ce scriu, pot schimba lumea“
» Pușcărie pentru agresorul lui „Vialis“
» Stadionul de atletism îşi așteaptă proiectantul
» Banii de pensii ajung mai devreme luna aceasta
» Voluntarii și medicii, uniți pentru sănătatea copiilor de la sate
» Întreruperi energie electrică de mâine

Gorj

» Oraşul Rovinari a împlinit 36 de ani
» Casa „Moangă“ din secolul al XVIII-a a intrat în procesul de restaurare
» Dosarul „Constantin Brâncuşi-Calea Eroilor“, depus în februarie la UNESCO, ar putea fi retras din nou
» Primar din Gorj, trimis în judecată pentru fraude cu fonduri UE

Mehedinţi

» Mehedinţi: Polei pe DJ 670 între Baia de Aramă- Balta-Malovăţ. 15 auto şi un microbuz cu elevi sunt blocate

Sport

» Alb-albaştrii nu au găsit golul la Mediaş
» Primul succes „afară“ pentru voleibalişti
» SCM-U a pierdut la Sibiu
» România, favorită cu Cehia
» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (8-11 decembrie)

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top