Florăria Nadia vesteşte primăvara

Autori


Dăruirea unei flori este un gest care nu se va demoda niciodată şi va purta mereu aceeaşi aură de eleganţă simplă, menită să spună, mai mult decât prin cuvinte, mulţumesc.
„Primul lucru care ne vine în minte în momente speciale, care se cuvin marcate printr-un gest frumos, este gândul la un buchet de flori“, ne spune Nadia Baboi, manager al florăriei craiovene care îi poartă numele şi care ajută oamenii să aducă zâmbete pe chipul altora prin florile sale. Deşi o florărie nu este o afacere uşoară, Nadia lucrează în domeniu de peste 20 de ani şi reuşeşte să se menţină pe piaţă investind, deopotrivă, pasiune şi multă muncă.
În prag de primăvară, cu 1 și 8 Martie care bat la uşă, Florăria Nadia se pregăteşte să vestească noul anotimp prin culori vii şi parfumuri proaspete de frezii şi zambile. Bineînţeles, nu lipsesc din peisaj nici florile exotice, pentru cei care le preferă pe acestea. „Ce mărţişor poate fi mai potrivit decât o floare în ghiveci sau un buchet de flori de primăvară? Iar de 8 Martie, e minunat să vezi femeile pe stradă cu flori în mână. Înainte de păsări sau de vreme, florile vestesc primăvara“.
Când vine vorba de alegerea aranjamentului floral, cei de la Florăria Nadia ne sar în ajutor. „De cele mai multe ori, din grabă sau din nepricepere, apelăm la sfatul specialiştilor din florării pentru alegerea potrivită. Este important să aranjezi decoraţiunile florale în funcţie de ocazie, să fii atent la combinaţiile de culori şi să scoţi în evidenţă, când e cazul, florile preferate de persoana care le va primi. Cu mare drag şi atenţie lucrăm şi aranjamentele pentru nunţi sau botezuri. Ne propunem mereu să depăşim aşteptările“, adaugă Nadia, care ne mărturiseşte, însă, că cel mai drag îi este când cineva cumpără o floare sau un buchet fără o ocazie anume, pentru că oferă gestului său şi mai multă frumuseţe.
Florăria Nadia are trei puncte de lucru în Craiova. Unul dintre acestea se află la Electroputere Parc, la intrarea dinspre Media Galaxy, iar celelalte două în Piața Mare, vizavi de Taxe şi Impozite, şi în centru, la fântâna cu porumbei.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 12 decembrie 2017

Top