30 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDezastru de canalizare

Dezastru de canalizare

Una dintre cele mai apasatoare probleme cu care se confrunta sute, poate mii de locuitori din cartierul Craiovita, este canalizarea defectuoasa. Craiovenii din blocurile 36, 66B,153A, 123K si altele si-au varsat naduful marti pe apa care inunda subsolul cladirilor la fiecare ploaie si nu numai, din cauza sistemului de canalizare defect. „La blocul 123 K nici macar nu exista guri de canalizare, iar terenul invecinat este in panta. Când ploua, intra apa si in casa“, a spus Stefan Preda, unul dintre craiovenii veniti marti seara sa fie „vocea cartierului“.


La blocul 66B nici macar nu mai dispar tântarii, din pricina mizeriei umede la tot pasul. Directorul general al Regiei de Apa Craiova, Constantin Stamatoiu, a declarat ca toata reteaua de canalizare din Craiovita va fi inlocuita in 2007, gratie programului ISPA, care-i asigura Regiei 15 milioane de euro, dar si ca, utilaje ale regiei vor interveni pentru decolmatarea celor mai infundate tronsoane de canalizare. Intr-adevar, ieri, angajatii de la Apa lucrau intr-unul din punctele prezentate de „vocile“ Craiovitei.


Primarul Antonie Solomon sustine ca o mare parte din vina o poarta insa fostele conduceri ale Regiei de Apa, care au schimbat doar câteva zeci de metri de conducte in ani buni. „Nu e posibil sa inlocuiesti zece metri de teava in doi ani sau câteva zeci in cincisprezece ani. De-aia am ajuns aici“, a spus primarul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU