4.5 C
Craiova
luni, 5 decembrie, 2022
Știri de ultima orăTehnologieMobileÎncărcătorul unic pentru smartphone-uri, impus de Parlamentul European până în toamna anului 2024

Încărcătorul unic pentru smartphone-uri, impus de Parlamentul European până în toamna anului 2024

Parlamentul European a dat marți undă verde finală prevederii potrivit căreia toate smartphone-urile, tabletele, căștile, consolele de jocuri video, computerele și difuzoarele portabile să aibă același încărcător, potrivit Le Figaro.

Potrivit Comisiei Europene, noile obligații vor permite reutilizarea unui număr mai mare de încărcătoare și vor ajuta consumatorii să economisească până la 250 de milioane de euro pe an prin faptul că nu vor mai cumpăra încărcătoare inutile. Încărcătoarele aruncate sau nefolosite reprezintă aproximativ 11.000 de tone de deșeuri electronice pe an.

Noile norme nu se vor aplica produselor introduse pe piață înainte de data aplicării

Textul va intra în vigoare la 20 de zile de la publicarea în Jurnalul Oficial al UE, iar statele membre vor avea la dispoziție 12 luni pentru a transpune regulamentul în legislația națională. Dispozițiile sale vor începe să se aplice după 24 de luni pentru încărcătoarele de calculatoare și după 40 de luni pentru laptopuri. Noile norme nu se vor aplica produselor introduse pe piață înainte de data aplicării.

Apple a optat pentru portul USB-C pentru unele dintre dispozitivele sale

Apple, care s-a opus mult timp, a optat pentru portul USB-C pentru unele dintre dispozitivele sale, inclusiv pentru iPad și Mac, dar nu și pentru iPhone și AirPods. Gigantul american ar putea fi obligat să se conformeze normelor europene pentru a continua să își comercializeze produsele în UE.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS