8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNational(VIDEO) Iohannis: Alegerile parlamentare trebuie să aibă loc la termen

(VIDEO) Iohannis: Alegerile parlamentare trebuie să aibă loc la termen

-

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că alegerile parlamentare nu pot fi amânate, calificând drept false opiniile conform cărora scrutinul din 6 decembrie ar putea fi amânat pentru începutul anului viitor.

„Intrăm în linie dreaptă pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, dată care a fost deja stabilită conform legii. Am observat că unii politicieni propagă ideea că cineva ține cu orice preț la organizarea alegerilor și că acestea se pot amâna. Vreau să fie clar pentru toată lumea că alegerile parlamentare nu se pot amâna. Ele reprezintă singura opțiune demoratică validă, care să ne permită să avem un nou legislativ legitimat prin votul cetățenilor.

Alegerile parlamentare nu trebuie amânate pentru ca un partid să se simtă mai bine pregătit pentru câteva luni. Ele trebuie să aibă loc la data stabilită.

Alegerile trebuie să aibă loc la termen, e fundamental pentru modul în care vom gestiona pandemia și pentru perioada post-pandemie, de reconstrucție.

Actuala majoritate PSD-istă e ilegitimă și nu mai reprezintă voința românilor. Ce a făcut această majoritate toxică și nereprezentativă din martie? A pus umărul la rezolvarea acestei crize sanitare? Nu, dimpotrivă. Actuala majoritate PSD-istă a votat legi populiste care ar putea arunca România în cea mai gravă criză economică din ultimii 30 de ani”.

Iohannis, despre numirea lui Florin Iordache

„Ieri, Florin Iordache a fost votat în funcția de președinte al Consiliului Legislativ. PSD, în ciuda încercărilor disperate de a-și cosmetiza imaginea, rămâne același partid toxic.

Găsește mereu o cale să-și recompenseze servanții cu funcții plătite generos din banii publici. Totul pentru a-i lor, nimic pentru cetățeni. Sfidarea PSD-iștilor la adresa românilor este intolerabilă”.

Iohannis, despre pandemia de Covid-19

„Actuala situație epidemiologică este îngrijorătoare, dar pandemia nu va lua sfârșit nici în ianuarie, februarie sau martie anul viitor, așa cum lasă se înțeleagă unii.

Tocmai pentru că ne aflăm într-o criză sanitară trebuie să facem tot posibilul ca România să nu rămână fără un parlament cu puteri depline. Procesul de votare nu presupune probleme majore. În schimb, campania implică o atenție sporită. Au fost stabilite reglementări mai stricte, pentru a limita semnificativ expunerea la riscul contaminării”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:00:29

(VIDEO) Un monument istoric, cuprins de flăcări în Râmnicu...

UPDATE: În incendiu a ars pe lângă catapeteasma datând...

ȘTIRI GdS