14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalSenatorul Nicolae Marin a demisionat din PSD

Senatorul Nicolae Marin a demisionat din PSD

Senatorul Nicolae Marin a declarat, vineri, că a renunţat la calitatea de membru PSD şi de chestor al Senatului şi va activa ca parlamentar independent, anunță hotnews.

„Într-o democraţie sănătoasă, dezbaterea şi competiţia sunt încurajate pentru că aduc progres. Constat că dezbaterile provocate de mine în ultima perioadă în PSD Galaţi au deranjat şi am fost izolat. Pentru binele tuturor, am hotărât să renunţ la calitatea de membru PSD şi de chestor al Senatului şi voi activa ca senator independent până când mă voi implica într-un alt proiect politic. Le mulţumesc celor care susţin demersul meu chiar dacă n-au avut curajul să vorbească, deocamdată, în public”, a precizat Marin.

Nicolae Marin a candidat pe 2 august, la Conferinţa judeţeană de alegeri, pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Galaţi, unde a obţinut 49 de voturi, fiind învins de europarlamentarul Dan Nica, care a obţinut 334 de voturi. În discursul de candidatură, Marin a criticat activitatea lui Dan Nica, dar şi a altor membri aflaţi în conducerea PSD Galaţi, solicitând ca aceştia să facă un pas în spate.

Nicolae Marin este la al doilea mandat de senator.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS