8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaAlegeri legislative în Marea Britanie

Alegeri legislative în Marea Britanie

Britanicii sunt chemați joi la urne, pentru a decide noua componență a Parlamentului, principala miză fiind legată de Brexit.

Premier în exercițiu, conservatorul Boris Johnson şi adversarul său laburist, Jeremy Corbyn, şi-au jucat, în ajun, ultimele cărţi electorale. Brexitul a fost principala temă de campanie pentru aceste legislative cruciale, convocate pentru a găsi o soluție la actualul impas politic de la Londra, potrivit Euronews.
Boris Johnson se angajează să scoată Regatul Unit din blocul comunitar până la 31 ianuarie, după trei amânări.
În schimb, Jeremy Corbin intenţionează să organizeze un nou referendum pe tema apartenenței țării la Uniunea Europeană, dar la care promite să rămână ”neutru”. O poziţie care a fost criticată din cauza lipsei de claritate.

Ce au făcut în ultima zi de campanie

Premierul Boris Johnson s-a ascuns de presă şi a încheiat campania electorală cu gesturi pe care adeversarii politici le consideră false și populiste.
A copt plăcintă, a livrat lapte și a plecat la colindat, după voturi, încercând să imite o secvență dintr-un film .
Premierul Boris Johnson și-a încheiat campania într-o manieră cel puțin ciudată. El a ajutat la încărcarea unui camion cu lapte, dar s-a ascuns într-o cameră frigorifică, pentru a evita insistențele unui reporter care îl invita să intre în direct la o emisiune de dimineață a postului de televiziune ITV.

Într-o ultimă încercare de a-și atrage mai multe voturi, liderul Opoziției a avut un mesaj pentru electorat.
Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist: „Aveți încredere că premierul va realiza un acord cu Statele Unite? Aveți încredere că premierul va proteja sistemul de sănătate și alte servicii? Pentru el, când spune adevărul, spune de fapt o minciună? Totul devine un fel de miraj vag care avansează de la o zi la alta.”

Ce arată sondajele înaintea alegerilor din Marea Britanie

Sondajele indicau o victorie a Partidului Conservator, însă, după alegeri, ar putea rezulta un parlament fără o majoritate absolută. Ceea ce ar înseamna mai multă ezitare, mai multe amânări și mai multă paralizie pentru această țară, după cum a explicat chiar Boris Johnson.
Într-o manieră mult mai convențională, rivalul laburist, Jeremy Corbin, a făcut apel la alegătorii indeciși.
Dacă tabăra conservatoare va obține mai puțin de 320 din cele 650 de fotolii existente în legislativ, va deschide calea unui guvern format din partidele de opoziție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS