6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaGuvernul lui Boris Johnson va suspenda Parlamentul

Guvernul lui Boris Johnson va suspenda Parlamentul

Guvernul lui de Boris Johnson va suspenda Parlamentul la finalul ședinței de luni după ce va încerca să obțină din nou convocarea de alegeri anticipate, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului britanic, potrivit CNN.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că suspendarea Parlamentului va avea loc după ce Johnson va încerca să-i convingă pe parlamentari să fie de acord cu convocarea de alegeri anticipate. În urmă cu câteva zile, membrii Camerei Comunelor au respins o astfel de propunere.

Din păcate pentru premier, este posibil ca să nu fie nici de data aceasta aprobată, întrucât partidele din opoziție au făcut vineri un front comun împotriva acestuia și au susținut că nu vor sprijini acest lucru..

Guvernul a depus o moțiune pentru convocarea de alegeri anticipate, care ar avea nevoie de susținerea a două treimi din cei 650 de parlamentari din Camera Comunelor.

Membrii Camerei Comunelor din Parlamentul de la Londra au aprobat miercuri, cu 327 de voturi, un proiect de lege menit să evite ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără Acord.

Inițiativa de suspendare a Parlamentului până pe 14 octombrie a fost aspru criticată de parlamentarii britanici.
Noul prim-ministru spune că vrea să scoată Marea Britanie din UE pe 31 octombrie, cu sau fără un acord cu blocul comunitar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS