UPDATE: Laura Vicol a anunţat că PSD-PNL-UDMR renunță după doar câteva ore la amendamentul prin care infracțiunile de corupție fuseseră eliminate dintre infracțiunile pentru care pot fi folosite înregistrările realizate de serviciile de informații pe baza mandatelor de siguranță națională în procesul penal.
Laura Vicol a supus la vot eliminarea tuturor amendamentelor adoptate de Senat, care a trecut la vot, în vociferările reprezentanților USR. „Puteți să țipați cât doriți că am gura mai mare decât dumneavoastră”, a spus Laura Vicol.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Adio, dosare de corupţie! Scandal în Comisia Juridică din Camera Deputaților pe modificările aduse Codului de Procedură Penală. PSD, PNL și UDMR au introdus marți o nouă modificare prin care se elimină probele obținute din interceptările realizate de serviciile de informații pe baza mandatelor de siguranță națională, în cazul infracțiunilor de corupție.
Deputatul USR Silviu Dehelean a afirmat că scoaterea înregistrărilor va împiedica practic instrumentarea oricărui caz de corupţie, potrivit Hotnews.
De asemenea, deputații juriști au renunţat la orice prag valoric pentru incriminarea infracțiunii de abuz în serviciu. Ultimele discuţii din Coaliţie duceau la adoptarea unui prag de 9.000 de lei.
Adio, dosare de corupţie! Deputatul Vicol, acuzat că îşi favorizează soţul
Deputatul USR Victor Ilie o acuză pe președinta comisiei Juridice, Laura Vicol că a votat o modificare care îl favorizează direct pe soțul ei. Acesta este trimis în judecată pentru evaziune fiscală și grup infracțional organizat.
„Articolul 5 din Codul de conduită ne spune că deputații și senatorii au obligația să facă cunoscut orice interes personal care ar putea influența acțiunile lor publice.
Avem informații că soțul unui membru al acestei comisii are un dosar de evaziune fiscală și grup criminal infracțional. Termenul este în 3 iunie, anul acesta, la Tribunalul București.
Cred că acest lucru trebuie adus la cunoștința cetățenilor chiar dacă s-a votat deja pe acel amendament. Măcar până la votul din plen, acest lucru trebuie cunoscut de cetățeni”, a spus deputatul Victor Ilie.