20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalCine nu a votat pentru abrogarea recursului compensatoriu

Cine nu a votat pentru abrogarea recursului compensatoriu

Cinci deputați s-au abținut, miercuri, la votul asupra proiectului de lege care a abrogat recursul compensatoriu. Între ei s-au aflat deputatul PSD Florin Iordache, artizanul controversatelor modificări la legile justiției, și deputații UDMR Marton Arpad și Kulcsár-Terza József-György.

Legea de abrogare a recursului compensatoriu a fost adoptată cu voturile a 272 de deputați, dar au fost și cinci abțineri.

Cei cinci deputați care s-au abținut de la vot sunt: Remus Borza (fost ALDE), Nicolae Bacalbașa (PSD), Florin Iordache (PSD), Marton Arpad (UDMR) și Kulcsár-Terza József-György (UDMR).

Proiectul de lege al PNL privind abrogarea legii recursului compensatoriu, care a scos din penitenciare înainte de termen peste 21.000 de deținuți, a fost votat de Camera Deputaților. Proiectul legislativ, inițiat de PNL în luna februarie, a fost discutat pe repede înainte și a fost avizat în comisia juridică după ce Guvernul Orban a anunțat că își va asuma răspunderea pe această lege.

La dezbaterile din plenul Camerei, deputatul Florin Roman a arătat că este cel mai nociv act normativ din ultimii 30 de ani și că dacă ar fi fost înțelepți, parlamentarii puteau abroga legea încă din februarie, când erau eliberați doar 12.000 de deținuți. Deputatul PSD Nicușor Halici a susținut la dezbaterile din plen că eliberarea deținuților din penitenciare înainte de termen s-a făcut în baza unor hotărâri ale instanțelor și că „doar o mică parte” din cei 21.000 de deținuți eliberați condiționat au beneficiat de recursul compensatoriu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS