23.4 C
Craiova
vineri, 7 octombrie, 2022

Horoscop

BERBEC
Accentul este pus în continuare pe relaţiile cu prietenii, unele dintre ele fiind din ce în ce mai neclare şi lipsite de sinceritate. Atenţie la informaţiile care vă sunt „livrate“, pentru că nu toate sunt sincere şi lipsite de interese ascunse. Încercaţi să nu promiteţi mai mult decât puteţi face.

TAUR
Este foarte posibil ca Luna prezentă în Vărsător, în zona carierei, pe fondul unor nemulţumiri din ce în ce mai apăsătoare legate de locul de muncă, să dicteze o schimbare neaşteptată şi chiar surprinzătoare în domeniul profesional. Atenţie însă, schimbarea ar trebui făcută pentru că simţiţi şi vreţi să faceţi altceva.

GEMENI
Iată un moment foarte bun pentru a privi lucrurile în perspectivă, cu alte cuvinte, pentru a construi o viziune şi a căuta soluţii sau căi de acţiune care să vă ajute să ocoliţi eventuale neplăceri, posibile în derularea unor proiecte. Este o perioadă tensionată, aşa că evitaţi să forţaţi lucrurile.

RAC
Pe fondul unor aspecte tensionate care vizează în primul rând chestiuni familiale, patrimoniale şi locative, Luna plasată în Vărsător vă poate aduce în cale oameni şi soluţii neaşteptate, care vă pot ajuta să ieşiţi dintr-un impas, eventual financiar. În orice caz, uitaţi-vă cu atenţie în jur şi vedeţi cine deţine informaţiile sau resursele de care aveţi nevoie.

LEU
Pentru a rezolva unele probleme ce ţin de acte oficiale sau contracte, e nevoie să transmiteţi cât mai clar informaţia şi să vă asiguraţi că sunteţi înţeles bine. În acelaşi timp, comunicarea în relaţiile cu cei din jur e bine să fie directă, fără ocolişuri şi strategii.

FECIOARĂ
Chiar dacă menţinerea pe linia de plutire, din punct de vedere financiar, pare din ce în ce mai dificilă, aveţi totuşi şansa să găsiţi exact acea nişă de care aveţi nevoie, pentru a vă spori câştigurile.

BALANŢĂ
Confirguraţia astrală din această perioadă vă face să fiţi destul de încordat, să luaţi totul mult prea în serios şi, poate, chiar să fiţi mai autoritar decât de obicei. Cu toate acestea, priviţi viaţa cu mai multă seninătate şi încercaţi să vă satisfaceţi unele capricii şi plăceri nevinovate.

SCORPION
Luna este plasată astăzi în zona banilor câştigaţi din muncă proprie. Aşadar, sunteţi provocat să găsiţi soluţii ingenioase şi să descoperiţi noi culoare de acţiune, care să vă aducă o creştere a veniturilor sau măcar conservarea acestora.

SĂGETĂTOR
Configuraţia astrală din această perioadă, care va dura de altfel şi în următoarele săptămâni, are influenţă mai ales asupra anturajului, în interiorul căruia au loc tot felul de modificări. Probabil că acum sunteţi în plină reconfigurare a cercului de prieteni şi cunoştinţe. E timpul să renunţaţi la relaţiile de tip „balast“ şi să lasaţi loc altora noi, care corespund criteriilor şi nevoilor actuale.

CAPRICORN
Se întrezăresc noutăţi la capitolul venituri obţinute din munca desfăşurată la un serviciu. Sunteţi predispus la noi forme de câştig, pe de o parte datorită schimbărilor condiţiilor de muncă, pe de altă parte este foarte posibil să primiţi oferte de colaborare destul de tentante.

VĂRSĂTOR
Unele probleme de natură juridică sau unele piedici legate de derularea unor proiecte îşi pot găsi astăzi rezolvarea, graţie intuiţiei, energiei mentale foarte bune, inventivităţii şi originalităţii. Însă, pentru asta, trebuie să fiţi conştient că totul depinde de dumneavoastră, de viziunea pe care o aveţi.

PEȘTI
Luna în Vărsător activează o zonă ceva mai greu de înţeles şi conştientizat. De aceea, este posibil să vă simţiţi uşor confuz sau obosit. În tot cazul, e bine să vă luaţi ceva timp pentru dumneavoastră, pe care să-l petreceţi în linişte, vizualizând tabloul evenimentelor din ultima vreme.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS