Acasă Horoscop Horoscop

Horoscop

-

Berbec
Este posibil să aveţi ocazia să obţineţi un câştig bănesc dintr-o activitate de colaborare sau parteneriat. Un proiect mai vechi ar putea prinde contururi reale. Sentimentele vor fi mai profunde şi, dacă veţi reuşi să vă stăpâniţi dorinţa de a domina, veţi avea ocazia să vă consolidaţi relaţia de dragoste.

Taur
În apartament aţi putea face unele mici schimbări, ceea ce vă va îmbunătăţi starea de spirit. Pentru un eventual schimb de locuinţă ar fi bine să mai aşteptaţi. Interesul pentru chestiunile financiare va fi peste nivelul obişnuit în această perioadă.

Gemeni
Vă veţi implica într-o activitate nouă care vă va obliga la un efort susţinut. Din fericire, starea fizică vă permite să vă puneţi ideile în practică. Veţi primi propuneri de colaborare deosebit de interesante şi ar fi păcat să nu le luaţi în seamă. Partenerul de viaţă vă va oferi sprijinul necondiţionat.

Rac
Relaţia cu cei din familie va fi cam tensionată şi ar fi de dorit să nu daţi curs pornirilor impulsive. Relaţia cu prietenii evoluează excelent, aceştia fiind de partea dumneavoastră în tot ce faceţi. Nu vor lipsi ocaziile de a participa la diverse activităţi sociale care vă vor da posibilitatea de a vă relaxa.

Leu
Tot ceea ce ţine de călătorii vă favorizează din toate punctele de vedere. În cazul în care doriţi să plecaţi într-o călătorie în străinătate, aveţi toate şansele să primiţi aprobările sau actele necesare. Interesul pentru chestiunile materiale va creşte simţitor astăzi, când vi se va oferi ocazia să faceţi o investiţie tentantă.

Fecioară
Dacă sunteţi implicat într-o relaţie stabilă, este posibil ca partenerul să se confrunte cu situaţii dificile, ceea ce vă va afecta şi pe dumneavoastră într-o bună măsură. N-ar fi exclus nici să fie obligat să plece la un drum.

Balanţă
Colaborările v-ar putea aduce unele satisfacţii în plan material, dar va fi nevoie de eforturi mari. Călătoriile vă vor avantaja, indiferent că este vorba de afaceri sau de divertisment. În această perioadă sunteţi cam impulsiv şi riscaţi să aveţi tot felul de neînţelegeri cu cei din jur.

Scorpion
Încercările de a vă impune punctele de vedere nu vor face decât să tensioneze relaţia de dragoste. Cel mai bine ar fi să lăsaţi lucrurile să evolueze de la sine şi nu veţi avea de ce să vă plângeţi. Încercaţi să evitaţi manifestările impulsive; în caz contrar veţi avea o zi obositoare.

Săgetător
Entuziasmul afectiv este la limita superioară, aşa că petrecerea timpului liber în compania partenerului de suflet va fi o plăcere. Din păcate, programul pentru timpul liber nu va fi cel pe care vi-l doriţi. Relaţia cu colegii va fi cam agitată şi veţi avea parte de obstacole oarecum neaşteptate.

Capricorn
Nevoia de dialog, de comunicare va fi accentuată în această perioadă, aşa că aţi putea discuta cu partenerul de suflet pe marginea proiectelor de viitor. Pregătiţi-vă să fiţi alături de fiinţa iubită, căci este posibil ca aceasta să se confrunte cu o problemă de sănătate. Încercaţi să fiţi mai atent, mai conciliant!

Vărsător
Situaţia financiară vă cam nemulţumeşte, dar nu este cazul să aveţi o discuţie pe această temă. Chestiunilile se vor rezolva într-un viitor nu foarte îndepărtat, aşa că nu are rost să vă complicaţi. Fiţi prudent cu cheltuielile, indiferent de ce vă sugerează cunoscuţii.

Peşti
Reuşiţi să faceţi o impresie bună oriunde vă veţi duce. Cineva din anturajul apropiat ar putea da semne că vă simpatizează. O rudă apropiată va face comentarii legate de viaţa dumneavoastră sentimentală, ceea ce vă va deranja, dar nici nu are rost să comentaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS