22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024

Mulțumim, Franța!

TGV (train à grande vitesse) este un tren electric de mare viteză dezvoltat de Societatea Națională a Căilor Ferate Franceze. Trenul circulă atât pe linii clasice (exclusiv cu viteze de până la 200 km/h), cât mai ales pe linii speciale de mare viteză, unde poate atinge o viteză de 320 km/h.

 


Italia, Costa Rica, Botswana, Franța, Statele Unite ale Americii, Madagascar sau Svalbard din îndepărtatul Ocean Arctic. Ce au în comun aceste locuri împrăştiate pe mai multe continente? Fie că e vorba de comunităţi consistente de români sau de câteva persoane, cu toţii la fel de importanţi, ei bine, toţi citesc Gazeta de Sud. Practic, avem cititori pe aproape tot globul. Şi pentru asta le mulţumim.

Oriunde viaţa le-a îndrumat paşii, pe tărâmuri calde şi însorite sau îngheţate şi neprimitoare, dorul de ţară, de Oltenia, îi însoţeşte în tot ce fac. Iar noi, cei de la Gazeta de Sud, ne străduim să fim alături de ei prin informaţii despre ACASĂ.

Ştim că nu le este uşor acolo, cu atât mai mare mândria noastră că ne citesc în fiecare zi. Şi pentru asta le mulţumim. Acum, în anul Centenarului, toate gândurile noastre merg către ei. Îţi mulţumim că ne citeşti, cititorule din Italia, Germania, Anglia, Spania, America! Îţi mulţumim şi ţie, cititorule din Australia, Brazilia sau China!

Vă mulţumim tuturor, dragi olteni, şi vă urăm „La mulţi ani!“, pe orice continent v-aţi afla.

Noi vom rămâne mereu ACASĂ pentru voi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS