24.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Acasă Eveniment Prostituate depistate „la serviciu”, ridicate de poliţişti

Prostituate depistate „la serviciu”, ridicate de poliţişti

0
Prostituate depistate „la serviciu”, ridicate de poliţişti

Mai multe prostituate au fost depistate astăzi „la serviciu” de poliţiştii de ordine publică şi investigaţii criminale din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin. Activitatea s-a desfășurat atât pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin – DN 6 Gura – Văii, cât și pe raza localităților Șimian, Balota și Ghelmegioaia.

Pentru 9 dintre prostituate, polițiștii au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale pentru fiecare persoană.
Odată ce procesul-verbal de constatare a contravenției a fost întocmit, se transmite organelor fiscale, acestora revenindu-le obligația de a-l pune în executare.
Nici cei care apelează la “serviciile” acestora nu rămân nepedepsiți.

Pedepse pentru „clienţi”

Prostituţia reprezintă oferirea de servicii sexuale în schimbul banilor sau altor beneficii materiale. Legea penală actuală nu mai incriminează prostituţia, aşadar aceste fapte, în sine, nu mai sunt infracţiuni. În schimb, există alte infracţiuni prevăzute în Codul penal care au legătură cu prostituţia, cum sunt proxenetismul sau folosirea prostituţiei infantile.

Astfel, folosirea serviciilor sexuale prestate de o victimă a traficului de persoane, a traficului de minori, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Această infracţiune există în măsura în care beneficiarul a ştiut de situaţia de exploatare a victimei.
Folosirea prostituţiei infantile se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.