Un tânăr de 17 ani aflat pe o motocicletă a fost accidentat, astăzi după prânz, pe strada Nicolae Bălcescu, din municipiul Slatina.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.
Polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către o femeie, de 42 de ani, din Slatina, ar fi intrat în coliziune cu motociclistul.
În urma evenimentului rutier, motociclistul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Cei doi au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Citește și: Ilie Bolojan, întâlnire cu autoritățile pentru organizarea alegerilor prezidențiale