22.9 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Olt: 15 percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălarea banilor

(VIDEO) Olt: 15 percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălarea banilor

-

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt au efectuat, azi, 15 percheziții domiciliare la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălarea banilor.

Perchezițiile au fost în județele:

  • Olt,
  • Dolj,
  • Ilfov,
  • Brașov.

5 mandate de aducere au fost puse în executare.

În perioada 2017-2023, persoanele bănuite, prin intermediul unor platforme de vânzare online, ar fi desfășurat activități economice cu autoturisme și piese auto second-hand, fără a le declara organelor fiscale, în scopul sustragerii de la plata taxelor datorate bugetului de stat, astfel, obținând venituri totale de aproximativ 3.500.000 de euro.

Veniturile ar fi fost supuse procesului de spălare a banilor, prin intermediul unei persoane, administrator al unei societăți comerciale. Acesta ar fi depus în conturile societății sume de bani cu titlu de aport propriu sau împrumut.

Au cumpărat imobile de peste un milion de lei

Din banii proveniți din aceste operațiuni financiare, societatea ar fi achiziționat, în perioada 2020 – 2023, imobile în valoare de peste 1.200.000 de lei. Astfel, prin intermediul operațiunilor financiare, ar fi fost creat un lanț economic-financiar care să dea aparența legalității sumelor de bani rezultate din activitatea infracțională.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe înscrisuri și telefoane mobile, ce ar fi fost folosite în activitatea infracțională.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Activitatea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliţie județene Dolj, Ilfov și Brașov.

La activități participă luptători din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale din Olt și Brașov. Polițiștii sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt continuă cercetările, în vederea documentării întregii activități infracționale.

Citește și: (VIDEO) 35 de percheziții la firme care angajează livratori din Asia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Festivalul Internațional Shakespeare împânzește Craiova și cheamă publicul să...

La 30 de ani de existență, Festivalul Internațional Shakespeare,...

ȘTIRI GdS