17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEveniment35 de percheziții la firme care angajează livratori din Asia

35 de percheziții la firme care angajează livratori din Asia

-

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR au efectuat, azi dimineață, 35 de percheziții domiciliare, în București și în județul Ilfov. Perchezițiile s-au efectuat la persoane cercetate cu privire la ilegalități comise în legătură cu activități de curierat (în principal livrare de mâncare) și transport alternativ de persoane.
În cele 8 dosare penale în care se desfășoară activități procedurale, 14 persoane bănuite sunt cercetate cu privire la săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală, în formă continuată.

În perioada 2019 – 2023, persoanele în cauză, prin intermediul a 30 de societăți comerciale pe care le administrează în drept sau în fapt, ar fi acționat pentru:

  • sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale,
  • ascunderea sursei impozabile în cazul unor venituri de natură salarială, care sunt plătite salariaților acestor societăți (în mare parte cetățeni provenind din Asia),
  • omisiunea evidențierii unor venituri sau prin înregistrarea de achiziții fictive.

Prejudiciul cauzat este estimat la 12.260.000 de lei.

Perchezițiile au ca obiect:

  • documentarea și investigarea activității infracționale a persoanelor implicate,
  • identificarea de bunuri și înscrisuri folosite la săvârșirea de infracțiuni sau rezultate din acestea,
  • conducerea celor în cauză la sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice în vederea audierii şi dispunerii de măsuri.

La acțiune participă:

  • polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigare a Criminalității Economice,
  • serviciilor de investigare a criminalității economice – D.G.P.M.B.
  • I.P.J. Ilfov,
  • luptătorilor Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale,
  • lucrători ai Institutului Național de Criminalistică,
  • lucrători ai Inspectoratului General pentru Imigrări.

Citește și: Vâlcea: Incendiu la o casă din Brezoi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Directorul Direcției Energiei din CEO, arestat preventiv

Directorul Direcției Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Cătălin-Liviu...

ȘTIRI GdS