10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPrimarul Iașiului, pus sub control judiciar

Primarul Iașiului, pus sub control judiciar

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de astăzi, față de inculpatul CHIRICA MIHAI, la data faptelor și în prezent primar al municipiului Iași. Acesta este acuzat de comiterea infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) și instigare la uzurparea funcției.

În cauză a fost dispusă și efectuarea urmăririi penale față de suspectul HARABAGIU GABRIEL VASILE, la data faptelor viceprimar al municipiului Iași. Acesta este acuzat de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) și uzurparea funcției.

Un bloc construit și intabulat ilegal

Potrivit procurorilor, cei doi, în exercitarea funcțiilor, ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iași. Concret, blocul ar fi fost construit și intabulat ilegal, cu mai multe niveluri față de cele prevăzute în autorizație, iar suprafața imobilului este mai mare decât cea din autorizație fiind încălcat planul urbanistic zonal.

Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat cu sprijinul conducerii și al unor funcționari din cadrul autorității publice locale, în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcției, datat 10.10.2018, emis de Municipiul Iași.
Cu privire la certificatul respectiv, din materialul probator administrat în cauză ar fi rezultat existența, pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcției, a 3 (trei) variante diferite din punct de vedere al conținutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având același număr de înregistrare și aceeași dată.
Emiterea certificatului a creat, pentru societatea beneficiară, posibilitatea de a înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară și de a proceda la vânzarea apartamentelor din respectivul imobil.

Primarul nu-și mai poate exercita funcția

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Chirica Mihai trebuie să respecte o serie de obligații, între care:

  • să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
  • să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
  • să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia ar fi săvârșit fapta.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
De asemenea, inculpatului Chirica Mihai și suspectului Harabagiu Gabriel Vasile li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală.

În cauză se desfășoară cercetări și față de alte persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS