11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentMihai Chirica anunță că va contesta controlul judiciar

Mihai Chirica anunță că va contesta controlul judiciar

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, anunţă că va contesta măsura controlului judiciar dispusă în cazul său de către DNA, susținând că va apela la toate prevederile legale pentru a-şi dovedi nevinovăţia.

Primăria Iași a transmis, printr-un comunicat de presă, că începând de vineri după-amiază Mihai Chirica nu îşi va mai exercita atribuţiile de primar pentru o perioadă de 60 de zile, având în vedere interdicția impusă de DNA prin măsura de control judiciar. Atribuţiile vor fi exercitate de către viceprimarul Daniel Juravle.
Primăria spune că Mihai Chirica va contesta chiar astăzi această măsură la judecătorul de drepturi şi libertăţi, conform HotNews.

„În funcţie de decizia instanţei, voi decide ce voi face în continuare.

Cert este că voi apela la toate argumentele şi la toate prevederile legale pentru a-mi dovedi nevinovăţia în această speţă şi în toate celelalte cazuri în care mi-au fost aduse acuzaţii.

Nu voi abdica de la principiile pe care le-am promovat, nu voi înceta să cred în valorile democraţiei şi statului de drept, nu voi renunţa să îmi fac datoria de cetăţean ales al ieşenilor!”, susține Mihai Chirica, citat în comunicat.

Primarul Iașiului a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, pentru fals intelectual în formă continuată și instigare la uzurparea funcției, a anunțat vineri DNA. În același dosar este urmărit penal și fostul viceprimar Gabriel Harabagiu.

Conform procurorilor Mihai Chirica și Gabriel Harabagiu ar fi dispus/semnat documente cu încălcarea legii

Conform procurorilor Mihai Chirica și Gabriel Harabagiu ar fi dispus/semnat documente cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iași.

În perioada în care se află sub control judiciar, Mihai Chirica trebuie să respecte o serie de obligații, între care:

să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului; să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar; să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia ar fi săvârșit fapta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS