10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentManagerul Operei Naţionale din Iaşi, Beatrice Rancea, din nou sub control judiciar

Managerul Operei Naţionale din Iaşi, Beatrice Rancea, din nou sub control judiciar

Managerul Operei Naţionale din Iaşi (ONRI), Beatrice Rancea, a fost plasată sub control judiciar pentru încă 60 de zile.

Potrivit procurorilor DIICOT, măsura a fost dispusă începând de marţi, ca urmare a extinderii acţiunii penale pentru deturnare de fonduri şi alte fapte de delapidare.

De la începutul lunii martie, Beatrice Rancea a mai fost plasată sub control judiciar de două ori, într-un dosar al DIICOT ce vizează nereguli financiare în urma cărora Opera ieşeană ar fi fost prejudiciată cu 5 milioane de lei. În dosar sunt anchetaţi zece angajaţi ai ONRI, potrivit Agerpres.

Pe 3 martie, Ministerul Culturii a suspendat contractul de management încheiat cu Beatrice Rancea

Pe 3 martie, Ministerul Culturii a suspendat contractul de management încheiat cu Beatrice Rancea pentru Opera Naţională Română din Iaşi, după ce DIICOT a instituit măsura controlului judiciar în cazul acesteia.

Un protest spontan a fost declanşat pe 7 iulie de mai mulţi angajaţi ai ONRI, în urma unei informaţii conform căreia managerul Beatrice Rancea va reveni pe funcţie după ce i-a fost ridicată măsura controlului judiciar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS