24.7 C
Craiova
luni, 21 iunie, 2021
Știri de ultima oră Local Dolj Zece lăutari din Dolj, acuzaţi că au obţinut ajutoare în baza unor documente false

Zece lăutari din Dolj, acuzaţi că au obţinut ajutoare în baza unor documente false

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au efectuat, în această dimineață, 12 percheziții domiciliare, la persoane fizice și juridice din județul Dolj, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și uz de fals.Este vorba de mai mulţi artişti care ar fi folosit documente false pentru a obţine ajutoare în timpul pandemiei de COVID-19.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2020 și până în prezent, 10 persoane din județul Dolj, care ar fi invocat calitatea de artist-interpret, ar fi depus, la autoritatea competentă, înscrisuri falsificate, în vederea obținerii unor indemnizații alocate din bugetul de stat, în contextul pandemiei de COVID-19.

Persoanele ar fi încercat să inducă în eroare reprezentanții autorității competente, cu privire la existența unor relații contractuale de prestări servicii, anterioare declanșării pandemiei de COVID-19.

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 130.000 de lei.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente ce pot constitui mijloace de probă în cursul procesului penal.

De asemenea, au fost puse în aplicare 5 mandate de aducere.

Cercetările sunt continuate, urmând să fie dispuse măsuri legale.

La activități au participat și polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj, Serviciului Criminalistic, precum și poliţişti ai secţiilor 3 şi 5 Craiova și ai secţiilor de poliţie rurală 1 Melineşti, 2 Breasta şi 15 Filiaşi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Coronavirus România: Câte decese au fost raportate în ultimele...

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) informează că în ultimele...

ȘTIRI GdS

Coronavirus România: Câte decese au fost raportate în ultimele...

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) informează că în ultimele 24 de ore au fost raportate 65 de decese (36 bărbaţi şi 29 femei) la...

România: Scade numărul de infectări cu SARS-CoV-2

Un număr de 26 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate 9.429 de...

Ajutoare de 1,2 milioane Euro pentru producătorii români de...

Producătorii români de plante aromatice pot obține de la stat ajutoare de minimis de 1,2 milioane de euro în total, conform unei hotărâri de...

Noua înșelătorie de pe WhatsApp

O nouă înșelătorie circulă pe WhatsApp, una dintre cele mai utilizate aplicații de mesagerie de la nivel mondial. Iată ce trebuie să știi dacă...

Dan Nistor: „Suporterii ne iubesc și noi sperăm să...

Aflat în cantonament cu Universitatea Craiova, Dan Nistor a declarat că antrenamentele de până acum nu au fost deloc ușoare. Dar a punctat că...

Germania vrea un nou pact UE privind migrația

Germania susţine ''pe deplin'' un nou pact al Uniunii Europene (UE) privind migraţia care promovează redistribuirea refugiaţilor şi împărţirea poverii financiare, afirmă ministrul de...