15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentO fetiță sub un an, printre pacienții cu COVID-19 care au murit în ultimele 24 de ore

O fetiță sub un an, printre pacienții cu COVID-19 care au murit în ultimele 24 de ore

Printre cele 196 de persoane cu COVID-19 al căror deces a fost raportat în ultimele 24 de ore în România se numără și o fetiță din județul Mureș care avea mai puțin de un an.

Până astăzi, în România au decedat 10.373 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2.

În intervalul 23.11.2020 (10:00) – 24.11.2020 (10:00) au fost raportate 196 de decese (129 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 8 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 28 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 47 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 61 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 decese la categoria de peste 80 de ani. 184 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 9 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Cea mai tânără victimă a COVID-19 din România este un băiețel de doar patru luni, care a murit luna trecută. El era internat la Sibiu și avea mai multe comorbidități accentuate, potrivit precizărilor Grupului de comunicare strategică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS