6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentMircea Beuran, șeful secției chirurgie, va fi demis din funcţie

Mircea Beuran, șeful secției chirurgie, va fi demis din funcţie

Mircea Beuran, șeful secției chirurgie, va fi demis din funcție în perioada următoare, după ce o pacientă a luat foc pe masa de operație și ulterior a decedat. De asemenea, Direcția de Sănătate Publică a dat mai multe amenzi administrative, în valoare de 200.000 de lei.

Mircea Beuran va putea profesa în continuare. Medicul a precizat de mai multe ori că el nu se afla în sala de operație atunci când a izbucnit incendiul, fiind chemat să ajute echipa medicală.

Când vor fi gata concluziile autopsiei

Concluziile autopsiei în cazul femeii de 66 de ani care a ars pe masa de operație de la Floreasca vor fi gata în două, trei luni, iar arsurile de pe corpul acesteia nu au semne de infecții, a declarat medicul primar din cadrul INML, Adriana Francisc, săptămâna trecută. Pacienta a murit pe 29 decembrie 2019 și a fost operată deoarece suferea de cancer pancreatic.

Incidentul din sala de operație de la Spitalul Floreasca a avut loc la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, dar a ajuns în atenția publică mai târziu, spre finalul anului, fiind bănuieli în privința mușamalizării acestui caz.

De ce s-a produs incendiul

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan a precizat ulterior că incendiul s-a produs după ce bisturiul electric a fost folosit cu un biocid, deși instrucțiunile aparatului interzic această combinație. În plus, potrivit informațiilor obținute de Digi24, biocidul ar fi fost un dezinfectant pentru mâini, folosit pentru că pacienta era alergică la iod.

Trei anchete au loc în acest caz: una demarată de conducerea spitalului, una a Ministerului Sănătății și alta începută de Poliția Capitalei.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS