10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentŞi-a înjunghiat fosta soţie în scara blocului

Şi-a înjunghiat fosta soţie în scara blocului

Procurorii doljeni au cerut şi obţinut arestarea preventivă a aunui craiovean, acuzat de comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat. Anchetatorii au reţinut că bărbatul şi-a atacat fosta soţie cu un cuţit chiar în faţa apartamentului în care au locuit împreună. Totul s-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 0.30.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, cei doi craioveni au divorţat în faţa unui notar, în cursul lunii septembrie. Se pare că bărbatul nu s-a împăcat cu acest lucru şi a încercat să se răzbune pe fosta soţie.
Vineri noaptea, a aşteptat-o în scara blocului în care au locuit împreună. Avea pe mânecă un cuţit, cu care a atacat femeia. I-a aplicat mai multe lovituri în zona toracelui şi s-a oprit abia după ce au ieşit vecinii, alertaţi de ţipetele victimei.
Femeia a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Medicii legişti au stabilit că loviturile primite i-au pus viaţa în pericol şi are nevoie de aproximativ 50 de zile de îngrijiri medicale pentru însănătoşire.

Arestat preventiv pentru tentativă de omor calificat

Agresorul a fost reţinut de poliţişti în cursul zilei de sâmbătă. În faţa anchetatorilor, bărbatul a recunoscut comiterea faptei. Tot sâmbătă, suspectul a fost dus la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis solicitarea anchetatorilor şi a emis un mandat de arestare pe numele suspectului.

„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Dispune arestarea preventivă inculpatului Kiş Ionuţ Ninel pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 26.10.2019 şi până la data de 24.11.2019 inclusiv. Dispune emiterea, de îndată, a mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul Kiş Ionuţ Ninel”, a dispus instanţa.

Hotărârea Tribunalului Dolj poate fi contestată de inculpat la Curtea de Apel Craiova.

Bărbatul este cercetat pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat. Asta pentru că, susţin anchetatorii, şi-ar fi premeditat fapta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS